Remat Zalău începe lupta pentru medaliile de bronz

Marius Morar 4 aprilie 2013 0
Remat Zalău începe lupta pentru medaliile de bronz

Sâmbătă şi duminică, de la ora 18, vor avea loc în Sala Sporturilor din Zalău primele două partide din cadrul finalei mici a Diviziei A1 la volei masculin, dintre Remat Zalău şi Ştiinţa Explorări Baia Mare

Chiar dacă a pierdut şansa de a evolua în marea finală a campionatului, Remat Zalău a rămas în cursa pentru medaliile de bronz. Gruparea pregătită de Aurel Vlaicu şi Ovidiu Macarie va juca finala mică, pentru stabilirea locurilor trei – patru şi, totodată, a câştigătoarei medaliilor de bronz, urmând să aibă ca adversară formaţia Ştiinţa Explorări Baia Mare. Maramureşenii au pierdut semifinala după numai trei meciuri, în faţa celor de la Tomis Constanţa, scorul general fiind 9 – 0 pentru constănţeni.
Rematul a pierdut cu 1 – 9, la general, în faţa echipei SCMU Craiova, însă antrenorul Aurel Vlaicu speră ca în finala mică să vadă o cu totul altă atitudine din partea băieţilor săi. “Având în vedere că lupta pentru finala mare am pierdut-o, sper ca jucătorii să se reculeagă şi să se mobilizeze mult mai bine. Baia Mare este o echipă unită şi bine organizată, care, în momentele grele ale meciului, poate juca foarte bine”, ne-a declarat antrenorul zălăuan. Acesta consideră că pentru Remat nu mai este un avantaj, chiar dacă începe semifinala cu două dueluri în propriul fief. “După cum s-a văzut şi în finala mare, nu cred că mai putem spune că este un avantaj faptul că primele două dueluri se joacă la Zalău. Ne dorim să vină cât mai mulţi spectatori la sală şi să obţinem două victorii în primele două partide”, a mai spus Vlaicu.
Echipa băimăreană şi-a realizat deja obiectivul propus în acest sezon, o clasare în primele patru locuri, dar speră să obţină chiar o medalie. “Pornim cu şanse egale, dacă nu chiar mai mari decât ei, pentru că, în acest moment, suntem mai omogeni decât ei şi cred că ambiţia de a lua o medalie este mult mai mare pentru noi decât este pentru ei. Cred că, fiind de trei ori campioni la rând, nu vor mai avea aceeaşi satisfacţie luptând pentru bronz. Sper să jucam cât mai bine, să câştigăm un meci sau două la ei, dupa care să aducem medaliile de bronz acasă”, a declarat Robert Ţutea, pentru emaramureş.ro
“Suntem conştienţi că vom întâlni o echipă bună, Remat fiind campioana în exerciţiu. Credem însă că putem obţine mai mult din meciurile cu zălăuanii, decât am reuşit să o facem în partidele din semifinala cu Tomis”, consideră antrenorul băimărenilor, Marius Botea.
În meciurile disputate în sezonul regulat, campioana Remat a câştigat cu 3 – 0 partida de la Zalău şi a pierdut cu 1 – 3 la Baia Mare.
Primele două partide din finala mică sunt programate sâmbătă şi duminică, în Sala Sporturilor din Zalău, începând cu ora 18. Cele două jocuri vor fi conduse de arbitrii Alin Mateizer, din Ploieşti şi Niculae Stan, din Bucureşti.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »