Remat Zalău a pierdut usturător în Polonia

Marius Morar 1 noiembrie 2012 8
Remat Zalău a pierdut usturător în Polonia

Asseco Resovia Rzeszow – Remat Zalău 3 – 0 (25 – 17, 25 – 23, 25 – 21)

Campioana României rămâne fără set câştigat în actuala ediţie a Ligii Campionilor, după ce a pierdut miercuri seara, cu scorul de 0 – 3, pe terenul campioanei Poloniei, Asseco Resovia Rzeszow, după un meci ce a durat o oră şi 19 minute.
Echipa zălăuană nu a început deloc bine partida, gazdele având rapid un avantaj de şase puncte, 11 – 5. Rematul nu şi-a revenit, iar polonezii au continuat să-şi mărească avansul, având zece puncte diferenţă, 16 – 6 la al doilea time-out tehnic. La 20 – 10, după As-ul lui Schops, Mariusz Sordyl a cerut timp de odihnă, iar Rematul s-a apropiat la şase puncte, 23 – 17, scor la care, pentru siguranţa echipei sale, polonezul de pe banca Resoviei, Andrzej Kowal, a cerut primul time-out. Până la final s-au mai jucat doar două mingi, scorul final fiind 25 – 17.
Marius Sordyl a mutat în actul secund, începând cu Gheorghiţă şi Mihalcea pe centru,pe postul de fals cu Birău si pe Dvoranen l-a introdus în locul lui Mărieş, iar lucrurile au început să meargă ceva mai bine. Rematul a ţinut pasul cu echipa gazdă până la 6 – 5, după care, scorul primului timp tehnic a devenit 8 – 5 în favoarea gazdelor. Pe fondul unor greşeli în echipa zălăuană, în special la blocaj, Resovia s-a distanţat la cinci puncte, 19 – 14, obligându-l pe Sordyl să ceară time-out. A urmat o revenire, dar nu pentru mult timp a echipei noastre, care s-a apropiat la două puncte, 20 – 22, apoi chiar la un punct, 22 – 23. Valoarea jucătorilor gazdă a ieşit din nou în evidenţă pe final, Resovia câştigând cu 25 – 23.
Rematul nu a început rău nici ultimul parţial, tabela arătând egalitate, 3 – 3. S-a făcut însă 8 – 5 la primul time-out tehnic, iar la 12 – 7 pentru polonezi, Mariusz Sordyl a solicitat primul timp de odihnă. La 13 – 7 la reintrodus în teren pe Mărieş în locul lui Dvoranen, în speranţa că lucrurile se vor îmbunătăţi. Pe final l-a introdus şi pe Vlad Tebieş, care a debutat astfel în Liga Campionilor, dar campioana României s-a oprit la 21.
Asseco Resovia Rzeszow: Lukas Tichacek, Schops Jochen, Grzegorz Kosok, Nowakowski Piotr, Aleh Akhrem, Nikola Kovacevic, Ignaczak Krzysztof – libero. A mai evoluat: Rafal Buszek. Antrenori: Andrzej Kowal (principal), Marcin Ogonowski (secund)
Remat Zalău: Andrei Stoian, Şerban Paşcan, Fabian Birău, Răzvan Mihalcea, Mihai Mărieş, Silmar Almeida, Adrian Feher – libero. Au mai evoluat: Robinson Dvoranen, Mihai Gheorghiţă şi Vlad Tebieş. Antrenor: Mariusz Sordyl

Comentarii

comments

8 Comentarii »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. eu 1 noiembrie 2012 at 09:55 - Reply

    Bravo Marius, le-ai tras-o celor de la Remat

  2. eu 1 noiembrie 2012 at 09:57 - Reply

    Mai putem posta comentarii negative la adresa articolelor, a autorilor acestora. Intreb fiindca inainte de a posta comentariul anterior, laudativ la adresa Magazin Salajean, am scris unul critic si mi-a aparut un mesaj de genul – Scrii comentarii prea repede. Incetineste ritmul!

  3. eu 1 noiembrie 2012 at 09:58 - Reply

    Daca se poate vreau sa iti spun Marius ca Dvoranen a jucat secund in Polonia, pe centru au jucat Gheorghita si Mihalcea.

  4. Anca 1 noiembrie 2012 at 11:36 - Reply

    chiar usturator nu au pierdut pt ca se vede la scor au fost in spatele lor nu a fost o diferenta mare

  5. Marius Morar 1 noiembrie 2012 at 11:37 - Reply

    Asa e, ai perfecta dreptate, doar e foarte logic ca Dvoranen nu a avut cum sa joace centru. Si el si Pia au jucat extreme. Mersi mult pt. mesaj. Pacat ca nu ti-ai dat adevaratul nume, pentru ca, sincer, chiar as fi vrut sa-ti multumesc si personal. Ma uitam si la meciul Stelei cu Concordia. De la graba si… 12 noaptea… se mai intampla. Chiar e un mesaj foarte ok, nu exista ironie si alte mizerii cum scriu altii. Perfecti nu suntem niciunul. Fiecare gresim in felul lui, macar o data.

    • eu 1 noiembrie 2012 at 21:16 - Reply

      E in regula Marius, doar cine nu munceste nu greseste.

  6. ana 1 noiembrie 2012 at 12:08 - Reply

    Imi permit si eu sa mentionez, Dvoranen a fost titular.

  7. coco 1 noiembrie 2012 at 17:47 - Reply

    Remat a pierdut “usturator” ?? De unde aceasta concluzie ? Presupun ca nu ne oprim la scorul pe seturi, ca asta e, 3-0 in CL nu spune mare lucru. Iar la puncte, daca in 2 seturi au trecut de 20, iar in al treilea au facut 17 puncte, nu cred ca e chiar “usturator”. Totusi, au jucat in deplasare cu campiona Poloniei, nu cu CSM Craiova.

Lasa un Raspuns »