Regal de karate organizat de CS Dani-San Zalău

Timp de trei zile, sala de sport a Liceului cu Program Sportiv „Avram Iancu” Zalău a fost gazda unui seminar de karate organizat de Clubul Sportiv Dani-San Zalău. Pe lângă sportivi din cadrul clubului condus de Dan Chiş, la eveniment au mai fost prezenţi karateka din Botoşani, Satu Mare, Cluj şi Târgu Secuiesc.
Peste 100 de participanţi au luat parte la cele patru antrenamente, iar în ultima zi a seminarului au avut loc şi câteva examene de grad. În calitate de organizator al evenimentului, Dan Chiş, preşedintele CS Dani-San Zalău, le-a oferit câte o plachetă reprezentanţilor cluburilor participante, fiind premiat şi Adrian Popescu-Săcele, unul dintre pionierii artelor marţiale din România, cel care a şi condus seminarul din municipiu.
„La nivelul Federaţiei Române de Karate există câteva comisii naţionale, iar una dintre ele este Comisia Naţională Karate Shotokan WSF (Word Shotokan Federation), unde am poziţia de deputy president (vicepreşedinte, n.r.), iar pentru zona europeană, sunt însărcinat cu partea tehnică. La Zalău, am organizat împreună cu acest club minunat, Dani-San, un seminar zonal, din cadrul programului „Academica Student”, unul care cuprinde toate gradele, spre deosebire de anumite evenimente tehnice pe care le organizăm la Poiana Braşov şi care sunt doar pentru Sho Dan şi „Master Academica; pregătiri centralizate pentru lotul naţional”, a declarat Adrian Popescu-Săcele.
Adrian Popescu Săcele a iniţiat în 1990 prima structură oficială de karate din ţară, Liga Universitară Shotokan Fudokan Braşov, considerând că acest sport este un mod prin care tinerii sunt educaţi şi formaţi, nicidecum unul prin care se promovează violenţa, aşa cum este perceput de anumite persoane.
„Pentru cei neavizaţi, karate-ul este considerat un mijloc de promovare al violenţei, ceea ce este total greşit. Prin artele marţiale în general şi prin karate do în speţă, putem vorbi despre o metodă educativă şi formativă, cel puţin eu asta am încercat să fac în 45 de ani. Pentru naţiune este foarte important să ai un campion european, mondial sau olimpic, însă, în plan social, cea mai importantă este funcţia sportului şi partea educativă. În domeniul nostru, avem oameni din diferite domenii, ingineri, profesori, IT-işti, medici; este o grupare largă şi cred că cel mai important pentru naţiune este să formezi generaţii educate, echilibrate mental şi fizic”, a mai afirmat maestrul Popescu-Săcele.
„Mi-am dorit de câţiva ani să organizez un astfel de eveniment, iar acum, după ce am devenit un club puternic, am considerat că este momentul potrivit pentru un astfel de seminar în municipiu. Este o onoare pentru noi să-l avem alături pe sensei Adrian Popescu-Săcele, mai ales că, din informaţiile mele, nu a mai fost niciodată la Zalău. Totul a decurs aşa cum ne-am dorit, am avut parte de un karate de calitate, energetic, un regal de karate”, a precizat Dan Chiş.

Leave a Comment