Rapid Jibou a câştigat faza judeţeană a Cupei României

Finala fazei judeţene a Cupei României s-a disputat duminică după-amiază, pe Stadionul „Măgura” din Şimleu Silvaniei, echipele ajunse în ultimul act al competiţiei fiind Unirea Mirşid, câştigătoarea eventului în sezonul trecut şi Rapid Jibou. Învinsă în ultima etapă de campionat cu scorul de 3 – 4 pe teren propriu de Dumbrava Gîlgău, rezultat în urma căruia a pierdut titlul de campioană, Unirea Mirşid şi-a dorit foarte mult să slaveze sezonul prin câştigarea Cupei României la nivel de judeţ. De cealaltă parte, Rapid Jibou, ocupanta locului secund în campionat, spera să obţină măcar al doilea trofeu pus în joc în acest sezon.
Din formula de bază a Mirşidului au lipsit câţiva jucători importanţi, iar acest lucru s-a văzut în special în partea a doua. La pauză, tabela era nemodificată, arătând 0 – 0, iar în minutul 65 a avut loc deschiderea scorului. Dan Zaharie a fost marcatorul primului gol pentru Rapid Jibou, echipă care a mai înscris de două ori până la final. Marius Haiduc a majorat avantajul Jiboului în minutul 87, iar două minute mai târziu, Florin Moldovan a înscris pentru 3 – 0, stabilind scorul final.
Echipa din Jibou a fost premiată la final de preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal, Daniel Sabou, care le-a oferit câştigătorilor un set de tricouri, diplome, mingi şi un trofeu.

Leave a Comment