Pugilista Alina Ştirb, aur la Cupa României

Marius Morar 6 martie 2013 0
Pugilista Alina Ştirb, aur la Cupa României

Sportiva antrenată de Ioan Popa va reprezenta România la Campionatul Mondial din luna mai

Clubul Sportiv Municipal Zalău a fost reprezentat de patru sportive la ediţia din acest an a Cupei României la box, rezervată junioarelor şi tineretului şi desfăşurată săptămâna trecută, la Tulcea.
Cea mai bună comportare a avut-o Alina Ştirb (tineret), la categoria 64 de kilograme, sportiva pregătită de Ioan Popa fiind medaliată cu aur. În primul meci, cel din semifinale, Ştirb a învins-o prin “inferioritatea adversarului”, în prima repriză, pe Andrada Ţinte, de la CSS 2 Baia Mare. Deşi a avut ca adversară în finală o pugilistă din Tulcea, care anul trecut a câştigat Cupa României la categoria 96 de kilograme, sportiva zălăuană a câştigat la puncte în faţa Alexandrei Malatov.
De menţionat că Alina Ştirb a participat la această competiţie cu lotul naţional, unde se va întoarce săptămâna viitoare, pentru a se pregăti în vederea participării la Campionatul Mondial de box, din luna mai.
“Am covingerea că Alina Ştirb va obţine o medalie la Campionatul Mondial, singura care-mi lipseşte din cariera mea de antrenor, fiindcă, în anii anteriori, sportive pregătite de mine au fost medaliate atât la Europene, cât şi la Olimpiadă”, ne-a declarat antrenorul Ioan Popa.
La junioare, Naomi Ciurte a obţinut medalia de bronz la categoria 48 de kilograme, pe care şi-a asigurat-o după victoria din primul meci, când a învins-o, prin abandon în repriza a II-a, pe Georgiana Banciu, de la CSM Brăila. Zălăuanca a fost învinsă în semifinale de Oana Iorga, de la CS Danubius Tulcea.
Roxana Moroşan, o altă junioară, care a boxat la categoria 66 de kilograme, a avut asigurată medalia de bronz înainte să urce în ring, fiind învinsă în semifinale de Mihaela Netezoi, de la CSM Danubius Tulcea. A treia medaliată cu bronz a fost Iulia Rus, care a fost învinsă în semifinale, la categoria 52 de kilograme, prin abandon, în repriza a II-a, de bistriţeanca Ionela Rus.
Raluca Bot a avut şi mai mare noroc, la categoria 70 de kilograme, boxând direct în finală, unde a fost învinsă de Emilia Moldovan, de la CSM Bistriţa, obţinând astfel medalia de argint.
Pentru secţia de box de la CSM Zalău urmează Cupa României, rezervată seniorilor, programată la Bacău, în perioada 12 – 17 martie. Clubul zălăuan va participa cu trei sportivi: Adrian Popuţea, Szabo Robert şi Alin Ciupe.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »