Profitaţi de şansă!

Magazin Salajean 5 aprilie 2011 0

Profitaţi de şansă!După 1 – 1 la meciuri la finalul primelor două jocuri dintre Remat Zalău şi Dinamo Bucureşti, campioana en-titre poate obţine calificarea în finala Diviziei A1 la volei masculin încă de la Zalău. Al treilea duel dintre cele două grupări este programat în această după-amiază, de la ora 18, iar mâine, de la aceeaşi oră va avea loc meciul patru.

Dacă formaţia zălăuană se va impune în ambele partide de la Zalău, scorul va deveni 3 – 1, astfel că echipa condusă de Michael Merten şi Michael Warm se va califica în faza finală fără să mai fie nevoită să susţină şi jocul cu numărul cinci.

Având în vedere că în cealaltă semifinală Explorări Baia Mare s-a impus surprinzător pe terenul celor de la Tomis Constanţa, şansele sunt foarte mari ca băimărenii să obţină calificarea în finală, ceea ce ar fi mai convenabil şi pentru Remat Zalău, ţinând cont că zălăuanii au câştigat cu 3 – 0 ambele jocuri din prima fază a campionatului.

Ambele dueluri de la Zalău se anunţă extrem de disputate, chiar dacă Rematul le-a furat un meci câinilor, fiindcă dinamoviştii s-ar mulţumi să câştige şi un meci, având în vedere că partida decisivă ar avea loc tot la Bucureşti.

La cele două partide de la Zalău va fi prezent şi directorul tehnic Michael Warm.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »