Prezenţă din SUA la Cupa “1 iunie” de la Zalău

Magazin Salajean 1 iunie 2011 0

Prezenţă din SUA la Cupa “1 iunie” de la Zalău

Clubul Sportiv Terra Kid Zalău, în colaborare cu Liceul cu Program Sportiv Avram Iancu Zalău a organizat luni prima ediţie a Cupei 1 iunie la şah. Printre cei 25 de şahişti care au concurat la categoriile: sub 8 ani, 9 – 10 ani şi 11 – 12 ani s-a aflat şi un copil stabilit împreună cu familia de câţiva ani în Statele Unite ale Americii, de origine din Şimleu Silvaniei. Fiind un împătimit al sportului minţii, Pall Krisztian, care a revenit la Şimleu Silvaniei împreună cu părinţii pentru o perioadă scurtă de timp, a dosrit să participe la concursul de la Zalău. La final a primit însă doar o diplomă de participare, deoarece nu a reuşit să se claseze în primele trei locuri la categoria sa de vârstă.

11 copii de grădiniţă şi din clasa I s-au întrecut la categoria sub 8 ani, locul I fiind ocupat de Godza Zoltan, urmat de Ardelean David, Stelian Pop şi Denis Chiş. Cea mai bună fetiţă la această categorie, locul 6 la general, a fost Buzea Lorena.

La categoria 9 – 10 ani au participat şase copii, prima poziţie fiind adjudecată de Alex Ciordaş (Şcoala Generală Gheorghe Lazăr Zalău). Acesta a fost urmat în clasament de Simina Pop (LPS Avram Iancu Zalău), Kovacs Peter (LPS Avram Iancu Zalău) şi Cora Adriana Aciu, din Şimleu Silvaniei.

La cea mai mare categorie, 11 – 12 ani, au participat opt copii, cel mai bun dintre ei fiind Dacz Balazs (Şcoala Generală Iulia Maniu Zalău). Poziţia secundă i-a revenit elevului Raul Terheş (Şcoala Generală Gheorghe Lazăr Zalău). Pe locurile trei şi patru s-au situat David Morar (Şcoala Generală Gheorghe Lazăr Zalău), respectiv Szilagy Szilard din Şimleu Silvaniei.

Copiii din Zalău sunt pregătiţi de profesoara Csilla Sajter, în timp ce elevii din Şimleu Silvaniei sunt conduşi de instructorul Vasile Ivan, care a fost şi arbitrul competiţiei împreună cu Viorel Fărcaş. Cei doi profesori le-au urat pe această cale felicitări tuturor copiilor participanţi, mulţumiri CS Terra Kid Zalău şi LPS Avram Iancu Zalău, precum şi principalului finanţator al acestei competiţii, Aurelia Ardelean. Concursul a fost de bun augur, a demonstrat dorinţa copiilor şi a părinţilor de a promova sportul în rândul celor mici şi sperăm ca în anii ce urmează Cupa < 1 iunie > să devină un turneu de tradiţie pentru micii şahişti sălăjeni, a precizat antrenoarea Csilla Sajter.

Toţi copiii au primit la final diplomă de participare, iar primii trei de la fiecare categorie au primit şi câte o cupă, premierea fiind

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »