Premieră în culturismul sălăjean: Un şimleuan va participa la Campionatul Mondial de culturism

magazinsalajean 24 septembrie 2012 0
Premieră în culturismul sălăjean: Un şimleuan va participa la Campionatul Mondial de culturism

Campion absolut la masters, culturistul şimleuan Sorin Fritea va reprezenta România la Campionatul Mondial de culturism, programat în perioada 14 – 17 decembrie, în Ungaria.
Deşi categoria sa de concurs este mastersul (+ 40 de ani), Sorin Fritea a decis să concureze la finalul săptămânii trecute şi la seniori, participând la Campionatul Naţional de culturism, de la Reşiţa. Au fost prezenţi la eveniment 63 de culturişti din România, iar invitatul special a fost grecul Michael Kefalianos, unul dintre cei mai bine cotaţi culturişti din lume.
Sportivul de la CS Gold Gym Şimleu Silvaniei a avut o evoluţie bună, reuşind să devină vicecampion naţional la categoria 85 de kilograme.
Selecţia în lotul naţional al României a şimleuanului Sorin Fritea vine după rezultatele obţinute la Campionatul Naţional de culturism, din luna iunie, de la Şimleu Silvaniei, când a devenit campion naţional absolut, câştigând atât la categoria sa de greutate, 90 de kilograme, cât şi cea de open. Pentru judeţul Sălaj este o premieră faptul că un culturist participă la un Campionat Mondial rezervat amatorilor. “Nu poate decât să ne bucure acest lucru, mai ales că pentru judeţul Sălaj este o premieră. Niciodată nu s-a mai întâmplat ca un culturist din Sălaj să participe la un Campionat Mondial. Sunt mulţumit de rezultatul pe care Sorin l-a obţinut la Naţionalele de culturism de la Reşiţa. A încercat să-şi păstreze forma bună pe care a avut-o la Campionatul Naţional de la Şimleu”.
Originar din Şimleu Silvaniei, Sorin Fritea a reprezentat timp de 21 de ani Rapid Oradea. Sportivul a ales să se transfere la CS Gold Gym Şimleu Silvaniei, după o discuţie purtată cu preşedintele clubului, Ioan Laslo, chiar la Naţionalele din această vară, de la Şimleu Silvaniei.
Marius Morar

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »