Pistă de coritan la LPS „Avram Iancu” Zalău

Dacă la Stadionul Municipal, montarea unei piste de coritan a rămas doar la nivel de discuţii şi promisiuni, conducerea Liceului cu Program Sportiv „Avram Iancu” Zalău a încercat să vină în ajutorul atleţilor din municipiu, montând o astfel de pistă în sala de sport a instituţiei respective de învăţământ.
Profesorul Mirel Seişanu, unul dintre cei care au avut iniţiativa montării acestei suprafeţe, a precizat că pe pista respectivă îşi vor putea desfăşura antrenamentele nu doar atleţii Liceului cu Program Sportiv „Avram Iancu” Zalău, ci şi cei legitimaţi la alte cluburi din municipiu.
„Am montat mai mult de jumătate din suprafaţa care ne-am propus-o, care va înconjura terenul. Suprafaţa sintetică despre care discutăm are o lăţime de 1,20 metri, iar distanţa totală pe care se va întinde această pistă de coritan este de aproximativ 120 de metri. Cred că ne va aduce multe avantaje, deoarece ştim cu toţii care sunt condiţiile de pregătire pe timp de iarnă la Stadionul Municipal. Pe acea suprafaţă se pot folosi pantofii speciali de atletism, cu cuie, se pot face plecări din blocstart, se poate face o pregătire bună pentru concurs”, ne-a declarat Mirel Seişanu.
Profesorii liceului intenţionează să inaugureze această pistă de coritan înaintea sărbătorilor de iarnă.
„Sper ca şi Stadionul Municipal să aibă în viitorul apropiat o pistă de coritan, măcar cu trei culoare de alergare”, a mai afirmat profesorul Seişanu.

Leave a Comment