Phoenix Simleu Silvaniei a incheiat turul pe podium

Magazin Salajean 17 noiembrie 2009 0

Phoenix Simleu Silvaniei a incheiat turul pe podiumVoleibalistii de la poalele Magurii se situeaza pe pozitia a treia dupa sapte etape, aflandu-se la egalitate de puncte cu ocupantele primelor doua locuri

Phoenix Simleu Silvaniei – CNMB Ramnicu Valcea 3 – 0 (14, 12, 11)

Phoenix Simleu Silvaniei: Andrei Harlisca, Kis Gabriel, Eugen Iies, Mircea Abraham (cpt.), Bogdan Berar si Ionut Silaghi. A mai fost prezent Radu Nastase. Director tehnic: Teofil Chis. Antrenor: Mircea Abraham.

Ultima etapa a turului Diviziei A2 Vest la volei masculin a programat si partida dintre Phoenix Simleu Silvaniei si CNMB Ramnicu Valcea. Abraham si compania nu au avut mari batai de cap cu oltenii, invingandu-i dupa numai trei seturi, toate la diferente mari de scor, in mai putin de o ora. In primul set s-a mers cap la cap pana la scorul de 4 – 4, dupa care simleuanii s-au distantat la 11 puncte spre final (23 – 12), iar dupa un sfert de ora s-au impus cu scorul de 25 – 14. Setul al doilea a fost la discretia gazdelor, acestia avand un avantaj linistitor pe tot parcursul setului. Astfel, dupa 23 – 7, scorul final al setului secund a fost 25 – 12. Inceputul celui de-al treilea set le-a apartinut oaspetilor, acestia conducand pe rand cu scorul de 0 – 2, 2 – 4 si 3 – 5. Replica simleuanilor nu a intarziat insa sa apara, acestia luand destul de usor un avans de 13 puncte (20 – 7). Diferenta de la final a fost de 14 puncte (25 – 11). A fost a cincea victorie a voleibalistilor simleuani, din sase partide disputate, acestia ocupand pozitia a treia la finalul turului, avand tot atatea puncte ca ocupantele primelor doua locuri. In etapa viitoare, programata la finele acestei saptamani, care va fi si prima din retur, Phoenix Simleu Silvaniei va evolua tot pe teren propriu, in fata echipei CS Provolei Arad.

Rezultatele ultimei etape: CSS 2 Bogdanlact Baia Mare – CS Provolei Arad 3 – 0, Phoenix Simleu Silvaniei – CNMB Ramnicu Valcea 3 – 0, Rapid Bucuresti – Universitatea Timisoara 3 – 1. UMF Unirea Cluj a stat.

Clasament:

1. Rapid Bucuresti 6 5 1 16 – 5 11p

2. U Timisoara 6 5 1 16 – 6 11p

3. Phoenix Simleu Silv. 6 5 1 15 – 7 11p

4. UMF Unirea Cluj 6 3 3 13 – 10 9p

5. CNMB Ramnicu Valcea 6 2 8 7 – 15 8p

6. CSS 2 Bogdanlact B. Mare 6 1 5 6 – 15 7p

7. Provolei Arad 6 0 6 3 – 18 6p

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »