Phoenix Şimleu s-a întors cu un punct de la Piatra Neamţ

VCM LPS Piatra Neamţ – Phoenix Şimleu Silvaniei 3 – 2 (25 – 23, 26 – 24, 13 – 25, 22 – 25, 15 – 13)

Phoenix Şimleu Silvaniei a pierdut cu 3 – 2 partida de sâmbătă seara, susţinută pe terenul formaţiei VCM LPS Piatra Neamţ, dar a câştigat un punct important în lupta pentru calificarea în play-off, având în vedere că în tur şimleuanii au cedat cu 0 – 3 pe teren propriu.
Nemţenii au avut 2 – 0 la seturri, dar şimleuanii au revenit şi au trimis meciul în tie-break, unde gazdele au fost cele care au punctat mai bine în final.
Phoenix a avut avantaj la ambele time-out-uri tehnice ale actului de debut, conducând cu 8 – 6 la primul şi cu 16 – 15 la cel de-al doilea. Piatra a restabilit egalitatea la 20, iar în final a trecut la conducere, câştigând la limită, 25 – 23.
Prima parte a celui de-al doilea parţial le-au aparţinut gazdelor, care au condus cu 8 – 6 la primul timp tehnic de odihnă, însă rolurile s-au schimbat în partea a doua. Şimleuanii au avut 16 – 13 la al doilea time-out tehnic, iar în final a avut patru mingi de set, conducând cu 24 – 20. Au reapărut, însă, greşelile, iar gazdele au câştigat şase mingi consecutive, adjudecându-şi setul cu 26 – 24.
Şimleuanii şi-au dat seama că pot obţine, totuşi, ceva din acest meci, iar în actul trei au intrat foarte motivaţi în teren, câştigând la pas setul, cu scorul de 25 – 13, după ce au avut 8 – 3 şi 16 – 9 la cele două întreruperi tehnice.
Nemţenii au făcut „legea” în actul patru până la pragul de 20, având 8 – 5 şi 16 – 14 la cele două întreruperi tehnice. Finalul a fost, însă, al şimleuanilor, care au revenit spectaculos şi s-au impus la 22.
Tie-break-ul al fost disputat, dar echipa din Piatra Neamţ s-a aflat în cea mai mare parte la conducere. Phoenix a egalat situaţia la nouă, după care gazdele s-au desprins din nou şi s-au impus cu 15 – 13.
Phoenix Şimleu Silvaniei rămâne pe locul zece după înfrângerea de la Piatra Neamţ, acumulând 13 puncte, rămânând la patru lungimi în spatele Unirii Dej, formaţie pe care o va întâlni miercuri pe teren propriu.

2 Thoughts to “Phoenix Şimleu s-a întors cu un punct de la Piatra Neamţ”

  1. claudiu

    Oferta de lucru aflata acum pe val! Nu mai este nevoie sa cautati altceva! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: doarsimplu@gmail.com

    1. GELU

      Bai CLAUDIU nu vezi ca aici este un articol sportiv ce nu are treaba cu oferta ta ,constat ca ai multe solicitari daca te umilesti sa iti publi articolul aici ,demonstrând cât de infect poti fi.

Leave a Comment