Phoenix Şimleu s-a ales doar cu un punct din disputa cu Explorări Baia Mare

Marius Morar 13 octombrie 2012 0
Phoenix Şimleu s-a ales doar cu un punct din disputa cu Explorări Baia Mare

Phoenix Şimleu Silvaniei – Ştiinţa Explorări Baia Mare 2 – 3 (25 – 23, 26 – 24, 17 – 25, 15 – 25, 7 – 15)

Învinsă în numai trei seturi, în prima etapă a sezonului, de Dinamo Bucureşti, Phoenix Şimleu Silvaniei nu a reuşit să obţină mare lucru nici în etapa a doua, în care a evoluat tot pe teren propriu, împotriva vicecampioanei din urmă cu două sezoane, Ştiinţa Explorări Baia Mare.
Deşi a întâlnit o nou-promovată, antrenorul băimărenilor, Marius Botea, a declarat încă dinaintea partidei că meciul cu Phoenix Şimleu Silvaniei nu va fi unul uşor, ceea ce s-a şi adeverit în primele două seturi, ambele câştigate la limită de gazde. Echipa pregătită de Mircea Abraham a avut un început foarte bun de partidă, conducând cu 2 – 0, după ce s-a impus cu 25 – 23 şi 26 – 24 în primele două seturi. Ceea ce a urmat însă fost desprins parcă dintr-un cu totul alt meci. O evoluţie mai mult decât modestă a voleibaliştilor de la Şimleu, care au comis multe greşeli la preluare şi la serviciu, dar şi pe faza de atac. Baia Mare, o echipă cu experienţă, vicecampioana din urmă cu două sezoane, a profitat din plin de jocul slab al gazdelor, câştigând de o manieră categorică seturile trei şi patru, 25 – 17 şi 25 – 15, dar şi pe cel decisiv, în care Phoenix nu a reuşit să acumuleze mai mult de şapte puncte.
Mircea Abraham, antrenor Phoenix Şimleu: “Începutul de meci ne-a aparţinut nouă, însă spre surprinderea tuturor, în seturile trei şi patru băieţii au căzut psihic şi s-au făcut nişte greşeli grave la preluare. Eu dau vina doar pe partea psihică, pentru că fizic nu au avut cum să cadă. Baia Mare este o echipă cu experienţă, care poate să câştige de la orice rezultat, pentru că luptă până la ultima minge. Din păcate, noi nu am reuşit să gestionăm avantajul primelor două seturi. Nu este o tragedie, dar avem încă mult de muncit.”
Marius Botea, antrenor Ştiinţa Explorări Baia Mare: “Echipa din Şimleu este o echipă bună şi ne aşteptam să fie un meci greu. Arma noastră principală a fost serviciul şi rămân la părerea că dacă am fi organizat apărarea pe fileu mult mai bine în primele două seturi, scorul cred că era mai clar. Nu pot să nu fiu mulţumit având în vedere că am revenit de la 0 – 2. Mă gândeam că vom merge acasă cu zero puncte ceea ce era foarte greu de digerat pentru noi. Felicit adversarii de azi, dar suntem extrem de bucuroşi că am plecat de la Şimleu cu două puncte”.
Phoenix Şimleu Silvaniei: Toth Gabor, Cristian Pop, Ovidiu Teuşan, Marian Bala, Bokor Gabor, Ionuţ Rus şi Paul Olar – libero. Au mai evoluat: Florin Filip, Ionuţ Silaghi, Andrei Harlişca, Gabriel Kis şi Sergiu Ivan. Antrenori: Mircea Abraham şi Marius Oniga.
Ştiinţa Explorări Baia Mare: Dragoş Răileanu, Andrei Veber, Robert Ţuţea, Hoboth Akos, Gheorghe Socaciu, Vlad Cuciureanu şi Ciprian Tofan – libero. Au mai evoluat: Vlad Negrean şi Patriciu Păştean. Antrenori: Marius Botea şi Sorin Pop

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »