Phoenix Şimleu, privată de două puncte la Craiova

Marius Morar 3 noiembrie 2012 0
Phoenix Şimleu, privată de două puncte la Craiova

SCMU Craiova – Phoenix Şimleu Silvaniei 3 – 2 (18 – 25, 25 – 17, 19 – 25, 25 – 20, 15 – 8)

Dacă în prima etapă, SCMU Craiova s-a impus în patru seturi în faţa campioanei Remat Zalău, sâmbătă seara a avut viaţă mult mai grea în faţa nou-promovatei Phoenix Şimleu Silvaniei. Voleibaliştii pregătiţi de Mircea Abraham au condus cu 1 – 0 şi 2 – 1 la seturi, iar în setul patru, şimleuanii au contestat câteva decizii controversate ale arbitrilor.
După un început favorabil oltenilor, care au avut 4 – 1 în debutul actului întâi, şimleuanii au revenit spectaculos şi au avut 8 – 6 la primul time-out tehnic. Diferenţa a fost de trei puncte tot în favoarea lor la al doilea time-out tehnic, iar spre final avantajul oaspeţilor a crescut la opt puncte, 21 – 13. Craiovenii au au mai putut face nimic până la final, iar Phoenix s-a impus cu 25 – 18.
În parţialul al doilea, nou-promovata Phoenix Şimleu a ţinut pasul cu Craiova până la scorul de 4 – 4, după care s-a făcut 8 – 4 la primul time-out tehnic. După 13 – 7, şimleuanii s-au apropiat la două puncte, 16 – 14 la al doilea time-out tehnic, dar până la final au mai contat foarte puţin, pierzând setul cu 25 – 17.
Cu un joc foarte bun, în special din partea celor trei ex-craioveni, Pop, Bala şi Rus, care au avut o motivaţie în plus la acest meci, Şimleul a preluat din nou conducerea pe seturi, după 25 – 19 în actul trei.
Craiova a forţat în setul patru, pe care a reuşit cu greu să-l şi câştige cu 25 – 20 şi a trimis meciul în decisiv. Şimleuanii au căzut psihic în setul decisiv, după ce în actul patru au contestat câteva decizii controversate ale arbitrilor, Craiova având un avans destul de mare încă din start. După 4 – 2, schimbul de terenuri s-a făcut la 8 – 5, iar scorul final a fost 15 – 8.
Dănuţ Pascu, antrenor principal SCMU Craiova: “Sunt nemulţumit de atitudinea jucătorilor care au tratat meciul cu superficialitate şi s-au considerat învingători înainte de a începe meciul. Nu am ştiut să gestionăm victoriile anterioare. Am considerat că suntem o echipă mare, dar nu e aşa. Sper să fie o lecţie pentru toată lumea faptul că ne-am chinuit azi cu o echipă pe care o apreciez şi o felicit pentru lupta de care a dat dovadă. Ei au trei jucători care au fost la Craiova şi care azi au jucat foarte bine, lucru de care sunt mândru, pentru că au lucrat şi cu mine”.
Mircea Abraham, antrenor Phoenix Şimleu. “Aş putea spune mai degrabă că am pierdut trei puncte, decât că am câştigat unul. Sunt foarte nemulţumit de arbitraj, ceea ce le-am spus şi după meci celor de la Craiova. Le-a fost frică probabil că vom face surpriza etapei. Per ansamblu a fost un meci foarte frumos şi disputat. O prestaţie bună a băieţilor”.
SCMU Craiova: Mihai Dumitrache, Laurenţiu Vânătoru, Teodor Milotin, Filip Todor, Bogdan Bratosin, Ştefan Someşan, Vladimir Jovic – libero. Au mai evoluat: Ionuţ Teleleu, Dragoş Toma, Nicuşor Ghionea, Ştefan Romanescu şi Adrian Briscan. Antrenori: Dănuţ Pascu (principal), Claudiu Mitru (secund).
Phoenix Şimleu: Andrei Harlişca, Cristian Pop, Bokor Gabor, Ionuţ Rus, Ovidiu Teuşan, Marian Bala, Paul Olar – libero. Au mai evoluat: Florin Filip şi Toth Gabor. Antrenori: Mircea Abraham (principal), Marius Oniga (secund).

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »