Phoenix Şimleu, debut cu stângul în campionat

Phoenix Şimleu Silvaniei – Dinamo Bucureşti 0 – 3 (22 – 25, 17 – 25, 21 – 25)

Dinamo Bucureşti a arătat sâmbătă seara, pe terenul nou-promovatei Phoenix Şimleu Silvaniei, că un meci de pregătire nu seamănă niciodată cu un duel oficial. Învinsă la turneul de pregătire de la Zalău cu scorul de 0 – 3, formaţia din Capitală a arătat o cu torul altă faţă în prima etapă a turului Diviziei A1. Dinamo a învins fără drept de apel formaţia sălăjeană, cu scorul de 3 – 0.
Dacă setul de debut s-a încheiat la o diferenţă de trei puncte, 22 – 25, după ce dinamoviştii au condus cu 8 – 6 şi 16 – 15 la cele două time-out-uri tehnice, victoria din al doilea parţial a fost una şi mai clară, „alb-roşii” impunându-se cu 25 – 17. Şimleul a câştigat primele două puncte ale setului, dar Dinamo a revenit rapid, a preluat conducerea, 4 – 2, după care a început să se distanţeze tot mai mult pe tabelă.
În ultimul act, Phoenix a avut avantaj minim, 8 – 7 la primul time-out tehnic, dar nu a reuşit să ţină pasul cu echipa oaspete până la final, dinamoviştii având 16 – 13 la al doilea timp tehnic de odihnă şi 25 – 21 în final.
„Aşa cum am mai spus, ne aşteptam la un meci foarte greu, chiar dacă i-am bătut în turneul de la Zalău. Un meci amical nu seamănă cu un meci oficial. Este o altă valoare tehnică într-un meci oficial. Dinamo a reuşit mai bine să-şi cotracareze adversarul, iar noi mai puţin. Mergem înainte, pentru că ne aşteaptă un meci greu, cu Explorări Baia Mare, poate chiar mai greu ca cel de azi”, a declarat antrenorul Phoenix-ului, Mircea Abraham.
„Meciurile de pregătire se joacă într-un fel, iar meciurile oficiale în alt fel. Eu unul nu îmi făceam probleme la acest meci în privinţa rezultatului. A fost un rezultat normal pentru noi. Şimleul este o echipă care a făcut investiţii, iar în ultimii ani o nou-promovată nu şi-a permis să facă prea multe investiţii. Părerea mea că este o echipă bună, care va încurca multe echipe la Şimleu”, a afirmat tehnicianul celor de la Dinamo, Daniel Rădulescu.
Phoenix: Toth Gabor, Cristian Pop, Florin Filip, Marian Bala, Bokor Gabor, Ionuţ Rus şi Paul Olar – libero. Au mai evoluat: Ovidiu Teuşan, Ionuţ Silaghi şi Andrei Harlişca. Antrenori: Mircea Abraham (principal), Marius Oniga (secund)
Dinamo: Filip Despotovski, Mircea Roman, Bogdan Mureşan, Marius Şoloc, Cristian Dincă, Bogdan Dobre, Alexandru Călin – libero. A mai evoluat: Ricardo Pătran. Antrenori: Daniel Rădulescu (principal), Cristache Cătană (secund)

2 Thoughts to “Phoenix Şimleu, debut cu stângul în campionat”

  1. stangaci

    Marius, titlul articolului nu cred ca e prea inspirat. Daca un om are membrele de baza pe cele din partea stanga si el incepe prost o competitie, un concurs, orice altceva care ar trebui sa fie bine, dar se termina prost,, cum spunem- debut cu dreptul.

  2. Prof. Marin STEFAN, Simleu Silvaniei

    Pentru doamna/domnul stangaci, cu tot respectul: Domnul Marius Morar, in titlul articolului, a dat insuccesului/nereusitei echipei simleuane, care este o locutiune verbala (debut cu stangul), un sens metaforic. Prin aceasta figura de stil, care constituie un limbaj complex, intr-un inteles larg, se formeaza noi sensuri, se imbogateste permanent limba romana. Deci, nu se face referire la ceva cu semnificatie la propriu, indiferent de activitate si de starea fizica a protagonistului. De fapt, si dumneavoastra acceptati titlul cand spuneti ca nu e prea inspirat… Eu, de exemplu, am dat titlul articolului meu, asa: Simleuanii au avut un „start gresit”!, ceea ce nu inseamna ca au pornit intr-o proba de alergare… Sa traiti, cu sanatate !

Leave a Comment