Phoenix Şimleu a învins surprinzător Dinamo, în a doua zi a turneului de la Zalău

Marius Morar 22 septembrie 2012 0
Phoenix Şimleu a învins surprinzător Dinamo, în a doua zi a turneului de la Zalău

Turneul de la Zalău a continuat sâmbătă, cu partidele dintre Phoenix Şimleu şi Dinamo Bucureşti şi dintre Remat Zalău şi Steaua Bucureşti.
Învinsă categoric în prima zi de campioana Remat Zalău, Phoenix Şimleu a produs surpriza zilei a doua, învingând în numai trei seturi formaţia pregătită de Daniel Rădulescu. Nou-promovata Phoenix nu doar că a învins cu scorul de 3 – 0, dar s-a şi impus la o diferenţă destul de mare în toate cele trei seturi.
Diferenţa din primul parţial a fost de şase puncte, 25 – 19, iar în al doilea set, “alb-roşii” au ajuns până la pragul de 20. Actul al treilea s-a încheiat la fel ca primul, 25 – 19, şimleuanii obţinând o victorie nesperată în faţa dinamoviştilor. “Cu Rematul, băieţii au jucat cu puţin trac, probabil, gândindu-se că întâlnesc echipa campioană, cu jucători străini, consacraţi. Necunscându-i pe jucătorii străini nici nu am putut pregăti foarte bine meciul. Le-am dat doar indicaţii strict legate de joc, în timpul partidei. Cu Dinamo a fost altceva. Am pregătit meciul dinainte, cunoscând echipa, iar jucătorii au respectat toate indicaţiile mele. Au jucat foarte bine şi nu pot decât să-i felicit”, a precizat la finalul partidei antrenorul echipei Phoenix Şimleu, Mircea Abraham.
În a doua partidă, Remat Zalău nu a avut nicio emoţie în faţa Stelei, care a condus de foarte puţine ori, la începutul setului doi, când a avut 8 – 4 şi 8 – 7 la primul time-out tehnic.
Campioana s-a impus cu scorul de 3 – 0, al doilea set fiind cel mai disputat. Actul de debut s-a încheiat cu scorul de 25 – 17, al doilea cu 25 – 22, iar în ultimul parţial s-a înregistrat cea mai mare diferenţă, 25 – 16 în favoarea Rematului.
Duminică sunt programate ultimele două dueluri: Steaua – Phoenix Şimleu, de la ora 13:30, iar de la ora 15:30, Remat – Dinamo.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »