Peste 300 de ciclişti vor pedala la “Sălaj Velo Porolissum 2018”

O nouă ediţie a concursului de ciclism, “Sălaj Velo Porolissum 2018” este programată la finalul acestei săptămâni, în Sălaj. Evenimentul va avea loc sâmbătă şi duminică, în prima zi fiind programată cursa contra cronometru, iar în cea de-a doua zi, cea de fond.
Cursa contra cronometru se va desfăşura pe Centura Zalăului, între orele 16:30 – 19:30, fiind înscrişi 255 de sportivi. Startul se va da din intersecţia care leagă Centura Zalăului cu localitatea Aghireş, se va pedala până la sensul giratoriu de pe DN1F, iar finish-ul se va face la locul de unde s-a dat startul.
Cursa de fond, unde s-au înscrişi 325 de sportivi, va avea loc duminică. Startul se va da de la Castrul Roman Porolissum cu continuare prin Creaca, Românaşi, Agrij, Treznea, Meseş, Zalău, iar finish-ul va fi tot la Castrul Roman Porolissum. Vor fi două curse, cea scurtă, de 65 de kilometri şi cea lungă, de 115 kilometri.
O mare parte dintre cicliştii înscrişi la prima cursă vor participa şi la cea de fond, în total fiind 310 ciclişti unici înscrişi la ediţia din acest an a concursului “Sălaj Velo Porolissum 2018”.
Organizatorii roagă şoferii să fie atenţi la trafic duminică, deoarece participanţii la concurs vor traversa, la un moment dat, o parte din municipiu.
Unul dintre scopurile acestui eveniment este de a promova atât Castrul Roman Porolissum, cât şi o parte din drumurile judeţene administrate de Consiliul Judeţean Sălaj.
“Sportivii vor avea surpriza de a pedala într-o cursă care este departe de a fi o promenadă: 115 km la tura lungă și 59 km la tura scurtă, cu o elevație maximă de 632 m altitudine, cu cățărare de peste 1400 m și o coborâre similară. Din punct de vedere tehnic, traseul este unul echilibrat, fără a putea fi „acuzat” de prea multă cățărare sau prea mult plat. Putem considera totuși finish-ul ca fiind highlight-ul cursei, nu doar din prisma cățărării destul de proeminente cât mai ales datorită aspectul pitoresc și istoric al zonei sosirii”, au declarat organizatorii.
Concursul de la Zalău face parte din cadrul Road Grand Tour, unul dintre cele mai importante evenimente de ciclism din România, fiind organizat de Consiliul Judeţean Sălaj cu sprijinul Asociaţiei Judeţene de Ciclism Prahova şi Crucea Roşie – filiala Sălaj, sponsorizat de Michelin România.
M. M.

Leave a Comment