Pentru cine Grand Prix de aruncari?

Magazin Salajean 7 aprilie 2009 0

Pentru cine Grand Prix de aruncari?Desi Salajul nu va avea nici un reprezentant la editia din acest an a Grand Prix-ului de aruncari, Directia Judeteana pentru Sport (DJS) Salaj, impreuna cu Consiliul Local Zalau si Consiliul Judetan Salaj intentioneaza sa organizeze la Zalau, si in acest an, concursul de aruncari. Daca, la primele doua editii, denumirea acestui Grand Prix era Guset si invitatii, iar anul trecut greul zalauan a refuzat sa participe dupa ce organizatorii au invitat in mod special si un sportiv din Ungaria, editia din acest an ar urma sa se desfasoare fara participarea vreunui sportiv salajean. Este adevarat ca iubitorii atletismului salajean vor putea vedea nume mari din atletismul romanesc, insa, la fel de adevarat este faptul ca un concurs de aruncari organizat la Zalau, fara nici un sportiv, din Salaj nu va trezi un interes prea mare din partea salajenilor. Acest lucru s-a putut observa cel mai bine la prima editie, cand la aruncarea greutatii a fost prezent un numar destul de mare de spectatori, iar la celelalte probe numarul acestora a fost mult mai redus. Ne intrebam daca acei bani alocati pentru organizarea unui asemenea concurs si pentru premierea unor sportivi care nu activeaza la vreun club din Salaj nu ar fi mult mai benefici pentru organizarea altor competitii sau chiar pentru activitatea cluburilor de performanta. Chiar daca directorul executiv al DJS Salaj, Nicu Lapusan, a precizat ca i s-a promis sprijin financiar din partea celor doua institutii care reprezinta orasul si judetul, nici primarul Zalaului, si nici presedintele Consiliului Judetean (CJ) Salaj nu pareau prea incantati de organizarea celei de-a treia editii a Grand Prix-ului de aruncari. Pana la urma este o traditie, insa o sa evaluam aceasta problema, si daca organizarea acestui Grand Prix nu este benefica nu vom mai organiza concursul. Chiar daca in acest an nu vom avea reprezentanti la proba de aruncari, din cate stiu, sunt in Zalau tineri care practica aceasta proba si care vor putea participa la editiile viitoare. In primul rand ne dorim ca organizarea acestui concurs sa-i stimuleze pe copii si sa-i determine sa faca sport, a declarat primarul Zalaului, Radu Capilnasiu. Eu, initial, mi-am exprimat indoaiala. Daca exista o motivatie la nivel de juniori ii inteleg rostul, insa, daca nu vom avea nici un reprezentant, nu stiu cat de benefic ar fi pentru Salaj, a afirmat si presedintele CJ, Tiberiu Marc.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »