Pentru a termina prima faza a campionatului in fotoliul de lider: Remat Zalau este obligata sa invinga Dinamo

Magazin Salajean 29 februarie 2012 0

Pentru a termina prima faza a campionatului in fotoliul de lider: Remat Zalau este obligata sa invinga Dinamo Azi, ora 18, Sala Avram Iancu din Zalau: CS Remat Zalau – Dinamo Bucuresti

Sala Avram Iancu din Zalau va gazdui in aceasta seara unul dintre derby-urile campionatului, campioana Remat Zalau urmand sa primeasca vizita formatiei Dinamo Bucuresti, echipa care a invins in ultima etapa, pe teren propriu, cu scorul de 3 – 2, ocupanta locului secund, Tomis Constanta. Este o partida restanta din cadrul etapei a XVIII-a, care a avut loc in 11 februarie, meciul fiind insa amanat din cauza conditiilor meteorologice. Ne asteapta un meci greu, pentru ca Dinamo este singura echipa neinvinsa in returul campionatului. Intotdeauna partidele cu Dinamo au fost grele, dar sper ca baietii sa se mobilizeze si sa obtina victoria, ne-a declarat antrenorul secund al Rematului, Ovidiu Macarie.

De cealalta parte, managerul echipei Dinamo Bucuresti, Dan Dragusin, ne-a precizat ca partida este deschisa oricarui rezultat, chiar daca se joaca la Zalau. Va fi o partida extrem de disputata, pentru ca atat Rematul, cat si Dinamo sunt doua echipe bine pregatite. Baietii sunt increzatori, mai ales ca vin dupa o victorie in fata Tomisului. Este un meci in care se poate intampla orice, a afirmat oficialul clubului din Capitala.

Arbitru principal a fost delegat oradeanul Szabo-Alexi Paul, iar secund, baimareanul Razvan Luputan.

Rematul continua sa ocupe fotoliul de lider in clasamentul Diviziei A1 la volei masculin, la o distanta de sase puncte de Tomis Constanta si la 11 puncte de Dinamo Bucuresti, formatia de la malul marii avand insa de jucat o restanta cu lanterna rosie Universitatea Timisoara. Pentru a termina pe primul loc faza intai a campionatului, Remat Zalau este obligata sa castige derby-ul de azi. Pentru formatia zalauana ar fi suficienta si o victorie in cinci seturi, adica sa castige doua puncte din aceasta intalnire. De cealalta parte, Dinamo nu mai poate pierde locul trei la finalul primei faze, indiferent de rezultatul de azi si de cel din etapa de sambata, cand va juca pe terenul celor de la Universitatea Cluj, Stiinta Explorari Baia Mare fiind la sapte puncte in spatele echipei bucurestene.

Clasament:

1. Remat Zalau 20 17 2 0 1 57 – 12 55p

2. Tomis Constanta 19 14 3 1 1 54 – 15 49p

3. Dinamo Bucuresti 20 10 5 4 1 53 – 28 44p

4. Explorari Baia Mare 21 11 0 4 6 45 – 36 37p

5. LPS Piatra Neamt 20 9 2 2 7 40 – 37 33p

6. Steaua Bucuresti 21 10 1 1 9 37 – 35 33p

7. Unirea Dej 20 9 2 1 8 40 – 34 32p

8. SCMU Craiova 21 8 1 1 11 35 – 42 27p

9. CSM Bucuresti 20 7 0 1 12 30 – 42 22p

10. U Cluj 21 5 2 2 12 27 – 48 21p

11. CSU Galati 20 1 1 1 17 10 – 57 6p

12. U Timisoara 19 1 0 0 17 12 – 54 4p

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »