Paula Todoran sustine maine selectia pentru Balcaniada

Magazin Salajean 15 februarie 2007 0

Paula Todoran sustine maine selectia pentru Balcaniada

Odata cu incheierea Campionatelor Nationale de la finalul saptamanii trecute, de la Bucuresti, atleta zalauanca, Paula Todoran, a plecat spre Buzias, unde va participa maine la calificarile pentru Balcaniada. In echipa Romaniei, care va concura la Campionatele Balcanice de Cros de luna viitoare, de la Sumen (Bulgaria), se vor califica doar cinci atlete, printre acestea avand sanse mari sa se afle si sportiva de la Clubul Sportiv Municipal Zalau. Calificarile de la Buzias vor avea loc la trei categorii, junioare, tineret si senioare. Paula este inca junioara, si la aceasta categorie va si alerga in calificari. Traseul pe care se va alerga va avea o lungime de 6.000 metri. Azi va pleca spre Buzias si antrenorul Paulei, Mirel Seisan, care parea increzator in sansele de calificare ale atletei. In cazul unei calificari, pana la Balcaniada din Bulgaria, atleta de la CSM va mai concura la Ekidenul de la Yokohama (Japonia). Va reamintim ca la nationalele de la finalul saptamanii trecute, sportiva antrenata de Mirel Seisan a ocupat locul cinci la senioare si locul trei la junioare in proba de 3.000 metri si locul sase la senioare in proba de 1.500 metri.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »