Paul Coste, convocat la lotul naţional Under 18

Magazin Salajean 23 iunie 2011 0

Paul Coste, convocat la lotul naţional Under 18

Fundaşul echipei FC Zalău, Paul Coste, se află printre cei 30 de jucători convocaţi în această săptămână la lotul naţional Under 18, în vederea unei selecţii pentru completarea lotului naţional. Este o acţiune de selecţie la care au fost convocaţi 30 de jucători pe care nu-i cunosc. Vor fi trei zile de testări în care vom face şi două jocuri de verificare. Acţiunea face parte din programul meu anual de lucru, ne-a declarat selecţionerul naţionalei de juniori, Ovidiu Stângă.

Acţiunea va începe azi, la ora 12, la Mogoşoaia, şi se va încheia sâmbătă după-amiaza.

Tricolorii mici vor juca în luna octombrie primul tur de calificare la Campionatul European Under 19, ediţia 2011 – 2012, fiind repartizaţi în grupa a III-a, alături de Italia, Azerbaijan şi Suedia, care este gazda primului tur de calificare. În total vor fi 12 grupe de calificare, primele două echipe din fiecare grupă şi cea mai bună de pe locul trei urmând să se califice în Turul de Elită, unde Franţa, Anglia şi Spania sunt calificate din oficiu. Vor fi alcătuite, apoi, şapte grupe a câte patru echipe, cele şapte naţionale care vor încheia Turul de Elită pe locul 1 urmând să se califice la turneul final din Estonia (calificată direct).

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »