O sportivă de la Terra Kid Zalău, la Exatlon România

Al treilea sezon al reality-show-lui, Exatlon România, a debutat sâmbătă, iar printre concurenţii sezonului trei se numără şi Ana Popescu, componentă a clubului Terra Kid Zalău. Originară din Bucureşti, Ana Popescu activează la clubul zălăuan din 2017, moment în care preşedintele clubului, Remus Cliţan, a transferat mai mulţi sportivi din ţară, în frunte cu Oliver Dobre, care este în prezent şi antrenorul clubului zălăuan.
„Am 19 ani, pratic karate de la vârsta de 6 ani şi vreau să particip la Exatlon pentru că am ambiţie, am determinare şi multă voinţă. Îmi doresc să-mi depăşesc limitele. Nimic fără muncă nu este posibil în viaţă, acesta este moto-ul după care mă ghidez”, spune Ana Popescu.
Ana Popescu va evolua în echipa Războinicilor, la fel ca jibouanul Doru Meseşan, care a participat în sezonul trecut al acestui reality-show. Sportiva originară din Capitală practică şi handbal, fiind legitimată la Dinamo Bucureşti, cu care activează în Divizia A.
Cu peste 80 de medalii câştigate în carieră, Ana Popescu a fost inclusă în clasamentul celor mai buni sportivi din judeţul Sălaj la finele anului trecut, ocupând locul doi la sporturile neolimpice.

Leave a Comment