O noua victorie in trei seturi pentru Remat Zalau

Magazin Salajean 10 octombrie 2011 0

O noua victorie in trei seturi pentru Remat Zalau

Remat Zalau – U Cluj 3 – 0 (19, 22, 20)

Remat Zalau: Leonardo Dos Santos, Mozer Zoltan, Razvan Mihalcea, Peter Nagy, Joao Massinatori Dias, Michal Sladecek, Adrian Feher – libero. Pe final de meci au mai evoluat: Gjoko Josifov, Andrei Stoian, Serban Pascan, Mihai Maries, Mihai Ciupe. Antrenori: Mariusz Sordyl (principal), Ovidiu Macarie (secund)

Un nou succes obtinut dupa numai trei seturi pentru campioana Romaniei la volei masculin. Remat Zalau a dispus sambata seara cu scorul de 3 – 0, pe teren propriu, de Universitatea Cluj, dupa ce castigase cu acelasi scor si in prima etapa, la CSU Galati.

Primul si ultimul set au fost castigate de Remat Zalau fara nicio emotie, insa setul al doilea a fost mult mai disputat.

In primul set, Rematul a condus cu 8 – 5 la primul timp tehnic de odihna, iar la scorul de 10 – 6, antrenorul Clujului, Bogdan Tanase, a fost nevoit sa ceara primul time-out. S-a facut 16 – 13, apoi 20 – 16, scor la care clujenii au solicitat al doilea timp de odihna. Nu s-a schimbat nimic in evolutia scorului, blocajul lui Peter Nagy incheind conturile primului set la scorul de 25 – 19.

Zalauanii au inceput bine si actul secund, conducand cu 3 – 2, dupa care clujenii au intors rezultatul, conducand cu 8 – 5 la primul time-out tehnic. Diferenta a fost de patru puncte la cel de-al doilea time-out tehnic, 16 – 12, tot in favoarea Universitatii. S-a facut 19 – 16, scor la care polonezul Marius Sordyl a solicitat primul timp de odihna al setului si al meciului. Situatia pe tabela tot nu s-a schimbat, astfel ca tehnicianul Rematului a fost nevoit sa ceara un nou time-out la scorul de 21 – 17. Scorul a devenit 22 – 18 pentru clujeni, dupa care campionii nu au mai iertat nimic, castigand sapte puncte consecutive si, totodata, setul al doilea.

Ultimul act al meciului a fost asemanator cu primul. Rematul a condus cu 8 – 4 la primul time-out tehnic, apoi cu 16 – 11 la al doilea, iar pe final s-a impus cu 25 – 20.

Rezultatele complete din etapa a II-a: U Timisoara – Steaua Bucuresti 0 – 3, CSM Agronomia Bucuresti – VCM LPS Piatra Neamt 1 – 3, Tomis Constanta – Explorari Baia Mare 3 – 2, Unirea Dej – CSU Galati 3 – 2, Remat Zalau – U Cluj 3 – 0. Partida dintre Dinamo Bucuresti si SCMU Craiova s-a disputat ieri, dupa inchiderea editiei.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »