Numai o victorie mai poate linisti spiritele

Magazin Salajean 19 octombrie 2006 0

Numai o victorie mai poate linisti spiriteleSanatatea Rapid Jibou va intalni maine dupa-masa, cu incepere de la ora 15.00, pe teren propriu, formatia Maris Targu Mures, intr – un meci contand pentru etapa a XII-a a Ligii a III-a la fotbal. Atmosfera la echipa de pe malul Somesului este din nou destul de critica, dupa ce, la partida din etapa trecuta, in care Sanatatea Rapid Jibou a pierdut in deplasare, in fata formatiei Sparta Medias cu scorul de 3 – 1, dupa ce a condus cu 1 – 0. Antrenorul clujean, Ovidiu Ratiu, nu a inclus in lotul de la Medias decat patru jucatori jibouani, dintre care doar doi au evoluat din primul minut, lucru ce i-a deranjat atat pe oficialii clujeni, cat si pe antrenorul Marius Munteanu, care vor sa alinieze pentru partida de maine o cu totul alta formula de joc. Poate unul dintre principalele motive pentru care echipa Sanatatea Rapid Jibou a avut o evolutie destul de stersa cam in fiecare meci, a fost faptul ca formatia de baza a echipei de pe malul Somesului s-a schimbat de la o etapa la alta. Un lucru este cert, un jucator precum este Adi Farcas ar trebui sa se regaseasca permanent in formatia de baza, lucru care nu s-a intamplat. Mai mult, in urma cu doua etape, la partida dintre Sanatatea Rapid Jibou si Mobila Sovata, Farcas a fost inlocuit in minutul 75 cu patronul clujean Ghise, a carui varsta este destul de inaintata, antrenorul Ratiu nemaitinand cont de faptul ca scorul era egal, 1 – 1, iar echipa avea mare nevoie de o victorie. Insa toate aceste nemultumiri si discutii intre cele doua tabere, cea clujeana si cea jiubouana ar putea fi trecute cu vederea numai printr-o victorie in meciul de maine.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »