Nu s-a repetat istoria

Magazin Salajean 29 martie 2011 0

Viitorul Zalău a fost eliminată în semifinalele Cupei Hagi, după ce anul trecut a câştigat faza zonală

Clubul manageriat de Daniel Sabău nu a mai acces în faza finală a Cupei Hagi – Danone, aşa cum a făcut-o în ediţia precedentă.

Desfăşurată în acest an tot la Cluj-Napoca, faza zonală a avut loc la finalul săptămânii trecute, pe lângă Viitorul Zalău fiind prezente Universitatea Cluj, LPS Satu Mare, FC Mara Baia Mare, Luceafărul Oradea şi Gloria Bistriţa.

Echipa zălăuană a fost repartizată într-o grupă cu LPS Satu Mare şi FC Mara Baia Mare, pierzând cu 3 – 1 meciul cu sătmărenii şi terminând la egalitate, 1 – 1 partida cu FC Mara Baia Mare.

Viitorul s-a calificat în semifinale de pe poziţia secundă, întâlnind juniorii de la Universitatea Cluj, în faţa căreia a pierdut cu un categoric 6 – 0. Şepcile roşii au câştigat la scor şi finala, 9 – 0 împotriva celor de la LPS Satu Mare.

Managerul Daniel Sabău a recunoscut că echipa sa a evoluat sub aşteptări. Trebuie să recunosc că nu am avut o evoluţie prea bună. Se vede faptul că nu ne-am putut antrena decât în săli de sport, însă nu avem nicio scuză. Universitatea Cluj a fost de departe echipa mai bună şi a meritat calificarea în finală, a declarat Sabău.

Lotul echipei Viitorul Zalău: Rareş Pop, Gabriel Dragomir – Szeleş Roland, Alex Taloş, Alexandru Neagotă, Daniel Şamşudan, Sergiu Bulgărean, Răzvan Birta, Antonius Barbul, Ştefan Ţârle, Florin Pop, Tudor Brândea, Iustin Ardelean, Sergiu Şamşudan şi Ilesz Tamas. Antrenor: Daniel Sabău.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »