Nu i-au putut opri nici arbitrii

Marius Morar 26 octombrie 2012 0
Nu i-au putut opri nici arbitrii

Deşi a fost nevoită să evolueze mai bine de o repriză cu un om în minus, iar din minutul 73 în doar opt jucători de câmp, FC Zalău s-a impus cu un categoric 5 – 1 împotriva formaţiei arădene Naţional Sebiş, marcând trei goluri în inferioritate numerică

Într-o partidă fără prea mare miză, în care s-au întâlnit ocupantele locurilor opt (FC Zalău) şi şase (Naţional Sebiş), actorul principal a fost arbitrul de centru Daniel Neagoe, din Timişoara. Trei eliminări, două la gazde şi una total eronată la oaspeţi, pentru că ar if trebuit să-l elimine pe Toader, nu pe Buştea, şase cartonaşe galbene, plus alte decizii eronate care, la finalul partidei, a determinat conducerile ambelor echipe să afirme că-i vor face raport la federaţie. La pauză avea să-l trimită în tribună pe antrenorul zălăuanilor, Marius Paşca, pentru simplu fapt că acesta i-a spus, pe bună dreptate, că a scăpat jocul din mână.
Exceptând arbitrajul, FC Zalău a avut vineri după-amiaza o evoluţie bună, pe alocuri chiar foarte bună obţinând a patra victorie a sezonului, după un categoric 5 – 1 cu formaţia arădeană Naţional Sebiş.
După două goluri anulate în primele zece minute, FC Zalău a reuşit să deschidă scorul în minutul 27, prin Cosmin Sabou, care a reluat în plasă, din doar patru metri, centrarea lui Maior, de pe partea dreaptă. Opt minute mai târziu, Teglaş este faultat în careu, dar centralul timişorean lasă jocul să continue. Arată însă punctul cu var în minutul 37, cel faultat în careul oaspeţilor fiind tot Andrei Teglaş. Playmaker-ul Sabou ia decizia de a executa penalty-ul, pe care-l transformă fără nicio emoţie. FC Zalău putea intra cu avantaj de trei goluri la cabine, însă Teglaş a ratat o ocazie imensă în minutul 39, după o pasă primită de la Ionaşcu. Echipa zălăuană a intrat însă în inferioritate numerică la vestiare, Raul Stanciu văzând al doilea cartonaş galben şi, totodată pe cel roşu, după lovirea intenţionată a unui adversar. Deşi evoluau în superioritate numerică, oaspeţii nu i-a surprins cu nimic pe zălăuani în repriza secundă. Mai mult, jucătorii zălăuani, conduşi de pe bancă doar de secundul Oros, după ce Paşca a fost trimis la pauză în tribună, au marcat de alte trei ori, în timp ce Sebişul a făcut-o o singură dată.
Maior Istvan avea să ducă scorul la 3 – 0 în minutul 67, învingându-l pe portarul advers cu un şut puternic, la colţul lung, din marginea careului. Viorel Ionaşcu putea face 4 – 0 în minutul 71, însă a ratat ca un începător, singur cu portarul advers. Oaspeţii au marcat singurul gol al meciului în minutul 75, Raul Ember învingându-l pe portarul Chiş cu un şut de la aproximativ 25 de metri, din lovitură liberă. Pe final, tot zălăuanii au fost mai proaspeţi şi au mai înscris de două ori. Golul de 4 – 1 avea să-l marcheze Ionaşcu, în minutul 83, învingându-l pe portarul Mersca cu un şut puternic, aproape de vinclul porţii, din interiorul careului. Mihai Bode a fost cel care a închis tabela, cu o execuţie perfectă din lovitură liberă de la 17 metri, trimiţând balonul sub transversală, aproape de vinclul porţii adverse. La faza din care FC Zalău a obţinut lovitura liberă, centralul l-a eliminat eronat pe Buştea, cel care a faultat fiind Toader.
“Mă bucură că echipa a dat dovadă de maturitate, în ciuda lotului pe care-l avem, un lot tânăr. Sigur că au fost şi unele greşeli de arbitraj care au dus la o stare de nervozitate, dar important este că am trecut peste aceste momente , iar băieţii au avut capacitatea de a se mobiliza, chiar şi cu doi oameni în minus. Felicit echipa şi sper să continuăm pe aceeaşi linie”, a declarat la final antrenorul Marius Paaşca.
FC Zalău: Chiş – Lung, Bulz, Cozma, Negrean, Maior (min. 81, Cornaci), Stanciu, Sabou, Ionaşcu (min. 86, Trip), Bode, Teglaş (min. 63, Gorga). Antrenori: Marius Paşca (principal), Cristian Oros (secund)
Naţional Sebiş: Mersca – Jude, Coţan, Cornea (min. 77, Toader), Capătă (min. 84, Bozian), Buştea, Botiş, Ember, Avădanei (min. 52, Berar), Rivis, Ţîrlea. Antrenor: Roland Nagy.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »