Naţionala masculină de volei, fără victorie în Grecia

magazinsalajean 9 septembrie 2012 2
Naţionala masculină de volei, fără victorie în Grecia

Deşi vicepreşedintele Federaţiei Române de Volei, Liviu Ciupe, a precizat săptămâna trecută că România va obţine calificarea la Campionatul European de anul viitor, doar o minune mai poate face ca “tricolorii” antrenaţi de Mariusz Sordyl să ajungă la Euro 2013.
Naţionala masculină de volei a României a pierdut toate cele trei meciuri din cadrul primului turneu preliminar, situându-se pe ultimul loc în grupă, cu un singur punct acumulat.
Grecia – România 3 – 2 (14, 18, -21, -21, 12)
Primele două seturi le-au aparţinut voleibaliştilor eleni, care s-au impus fără mari probleme, 25 – 14, 25 – 18.
Voleibaliştii pregătiţi de Mariusz Sordyl au avut însă puterea să restabilească egalitatea la doi pe seturi, după ce au câştigat cu 25 – 21 atât al treilea parţial, cât şi al patrulea. În setul decisiv s-a mers cap la cap până spre final, când grecii s-au desprins decisiv, impunându-se cu 15 – 12.
România – Finlanda 0 – 3 (-14, -15, -17)
Finlandezii şi-au asigurat victoria într-o oră şi cinci minute, actul întâi durând cel mai puţin, 20 de minute. Voleibaliştii pregătiţi de Daniel Castellani au avut un avans de trei puncte la primul time-out tehnic al actului secund şi 16 – 8 la al doilea, iar diferenţa de la final a fost de 10 puncte, 25 – 15. Cea mai mare diferenţă de scor a fost în al doilea parţial, 25 – 14, după 8 – 4 şi 16 – 13 la cele două time-out-uri tehnice.Voleibaliştii români au încercat să obţină mai mult în setul trei, dar nu au reuşit să treacă 17 puncte.
România – Muntenegru 0 – 3 (-21, -20, -16)
“Tricolorii” au început bine jocul şi au avut avantaj de două puncte la primul timp tehnic al setului întâi, 8 – 6. Voleibaliştii muntenegreni au întors însă rezultatul în favoarea lor până la al doilea time-out tehnic, 14 – 16, iar România nu a mai avut puterea să revină până la finalul primului parţial, pierzând setul la o diferenţă de patru puncte, 21 – 25.
Al doilea act a fost controlat de la un capăt la altul de naţionala Muntenegrului, care s-a impus cu 25 – 20, după ce a condus cu 8 – 4 şi 16 – 11 la cele două time-out-uri tehnice.
Ultimul act s-a încheiat cel mai repede, în 24 de minute, diferenţa de la final fiind de noupă puncte, 16 – 25, după 3 – 8 şi 6 – 16 la time-out-urile tehnice.
România: Stoian, Gontariu, Mihalcea, Bala, Pavel, Gheorghiţă, Stancu, Bartha, Matei, Mărieş, Tofan, Feher – libero. Antrenor: Mariusz Sordyl

Marius Morar

Comentarii

comments

2 Comentarii »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. Anonim 10 septembrie 2012 at 09:37 - Reply

    gogorite cu gura plina de declaratii pompoase! in fapt, este rezultatul “politicii” duse in domeniu! jucatori de valoare indoielnica adusi in campionatul intern, platiti regeste, in timp ce jucatorii romani de valoare dispar!

  2. ... 10 septembrie 2012 at 10:10 - Reply

    Pacat! Oricum era de asteptat pentru ca asa sta Romania si la acest capitol. Lipseste cu desavarsire o infrastructura si un interes serios din partea conducerii. Cel mai mult au de suferit jucatorii.

Lasa un Raspuns »