Mircea Dudaş: “Cu mine sau fără mine, Rematul are şanse mari să câştige campionatul”

Magazin Salajean 15 martie 2011 0

Mircea Dudaş: “Cu mine sau fără mine, Rematul are şanse mari să câştige campionatul”

Adus la echipă la finalul anului trecut, în locul slovenului Radovan Gacic, după ce o perioadă de timp pe banca tehnică s-a aflat doar secundul Ovidiu Macarie, Mircea Dudaş nu va mai sta pe banca Rematului în partea a doua a campionatului. Deşi până ieri, înaintea primului antrenament, Dudaş nu fusese încă anunţat oficial despre demiterea din funcţia de antrenor, acesta ştia că va fi înlocuit cu neamţul Michael Warm, dar nu părea deloc indignat de acest lucru. Oficial nu m-a anunţat nimeni, însă am auzit despre înlocuirea mea cu Michael. Oricum, eu voi fi prezent azi la antrenamentele echipei, fiindcă până va ajunge celălalt antrenor sunt obligat să pregătesc echipa. Până la urmă nu este o tragedie, din moment ce Radovan Gacic a fost demis după un singur eşec. Cu mine pe bancă echipa a pierdut două meciuri importante, iar conducerea a luat decizia să schimbe antrenorul, a afirmat Mircea Dudaş.

Tehnicianul originar din Hunedoara este de părere că echipa are şanse mari să câştige în acest an campionatul, indiferent ce antrenor va conduce echipa în play-off. Michael este prietenul meu şi nu este nicio problemă dacă vine el la echipă. Cu mine sau fără mine, Rematul are şanse mari să căştige şi în acest an campionatul, a încheiat fostul antrenor principal al campioanei.

Play-off-ul începe sâmbătă

Remat Zalău a susţinut sâmbătă după-amiaza ultimul meci din cadrul primei faze a Diviziei A1 la volei masculin, câştigând pe teren propriu cu scorul de 3 – 0 în faţa echipei CSM Bucureşti. A fost un meci fără miză, iar acest lucru s-a observat în jocul zălăuanilor, care nu au forţat prea mult pentru cele trei puncte puse în joc. Indiferent de rezultatul final, gruparea de la poalele Meseşului ar fi terminat prima parte a campionatului tot pe poziţia a III-a.

Sâmbătă va începe partea a doua a campionatului, primele opt echipe urmând să evolueze în play-off, iar ultimele patru, în play-out. În prima fază a play-off-ului se vor întâlni locurile: 1 – 8, 2 – 7, 3 – 6 şi 4 – 5, Rematul urmând să joace împotriva echipei Steaua Bucureşti. Primul joc este programat sâmbătă, la Zalău, iar al doilea, miercurea viitoare la Bucureşti. Partida decisivă se va juca tot la Zalău, duminică, 27 martie.

Faza a II-a a play-off-ului va începe în 1 aprilie, însă aici se va juca după sistemul trei meciuri câştigate din cinci, nu două din trei ca în prima fază. Foarte probabil, Rematul va întâlni în semifinale Dinamo Bucureşti. Primele două jocuri sunt programate în capitală, iar următoarele două la Zalău, în 5 şi 6 aprilie. Partida decisivă este programată în Capitală, în data de 10 aprilie.

Clasament:

1. Tomis Constanţa 22 21 1 63 – 21 58p

2. Dinamo Bucureşti 22 20 2 61 – 17 57p

3. Remat Zalău 22 19 3 60 – 17 55p

4. Explorări Baia Mare 22 14 8 46 – 30 42p

5. Unirea Dej 22 12 10 45 – 36 38p

6. Steaua Bucureşti 22 11 11 39 – 41 33p

7. VCM LPS Piatra Neamţ 22 10 12 41 – 43 32p

8. U Cluj 22 9 13 37 – 45 26p

9. SCMU Craiova 22 7 15 33 – 50 24p

10. CSM Bucureşti 22 7 15 32 – 47 23p

11. CSMU LPS Suceava 22 1 21 9 – 63 5p

12. Torpi Tg. Mureş 22 1 21 9 – 65 3p

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »