Miliardele vin, titlul se duce

Volei Municipal Zalău – Ştiinţa Explorări Baia Mare 1 – 3 (25 – 17, 19 – 25, 20 – 25, 25- 27)

Dintr-o formaţie care avea declarat ca obiectiv câştigarea campionatului, Volei Municipal Zalău riscă să piardă chiar şi poziţia a doua în clasament, după ce a fost învinsă sâmbătă seara, pe teren propriu, de formaţia de pe locul cinci,  Ştiinţa Explorări Baia Mare.
O echipă în care majoritatea jucătorilor sunt plătiţi regeşte, cu salarii de mii de euro, a fost îngenuncheată în faţa propriilor spectatori de o formaţie cu jucători nu foarte valoroşi, dar cu o dorinţă de joc mult mai mare.
Fără aportul brazilianului Leonardo Dall Bosco, accidentat, Zalăul nu a început rău jocul şi la cum au decurs lucrurile în primul set se părea că nu va întâmpina mari probleme în obţinerea victoriei. Din păcate, după ce s-a impus cu 25 – 17 în primul set, formaţia pregătită de Aurel Vlaicu şi Bogdan Nicolae nu a mai jucat aproape nimic în următoarele trei seturi, neputând obţine nici măcar un punct din disputa cu echipa băimăreană.
Volei Municipal a avut avans minim la prima întrerupere tehnică din actul secund, după care au început greşelile, iar Baia Mare s-a desprins la 13 – 10, forţându-l pe Vlaicu să solicite primul timp de odihnă. Cherbeleaţă i-a luat locul lui Nagy, a cărui evoluţie a lăsat tot mai multt de dorit în ultimele partide, iar la 13 – 18 a schimbat şi pe extremă, Tebieş luându-i locul lui Krause, un jucător care nu a confirmat deloc de la venirea sa la Zalău. Încet, dar sigur, băimărenii şi-au adjudecat actul secund la 19, după ce Vlaicu a mai încercat o dată să-şi readucă echipa în joc la 14 – 20.
Antrenorul Vlaicu l-a timis, din nou, în teren, în setul trei pe universalul Nagy, dar l-a încheiat cu Cherbeleaţă. Zalăul a avut 8 – 3 la prima întrerupere tehnică, iar Nagy a avut o evoluţie bună în debutul de set. Din păcate, formaţia zălăuană nu a avut constanţă în joc, iar Baia Mare a ştiut specula orice eroare. Krause i-a lăsat locul lui Tebieş la 13 – 13, dar nici acesta din urmă nu a rupt gura târgului. Zalăul a pierdut cu 20 – 25 parţialul al treilea şi arăta ca o echipă fără vlagă. Baia Mare a avut 5 – 2 în debutul actului patru şi s-a distanţat la şase puncte, 16 – 10 la cel de-al doilea time-out tehnic. Jucătorii pregătiţi de Vlaicu au avut o revenire de senzaţie şi au egalat la 21. Zalăul chiar a preluat conducerea, 24 – 23, după două blocaje realizate de Mihalcea, dar nu a fost de ajuns pentru a câştiga setul, iar Baia Mare s-a impus cu 27 – 25.
„Este o înfrângere umilitoare. Din păcate, s-a întâmplat, dar acesta este sportul. Accidentarea lui Dall Bosco şi-a spus cuvântul, mai ales că avem la echipă jucători care nu au o atitudine de voleibalişti profesionişti. Acest lucru s-a văzut şi am ajuns în situaţia de a pierde acest meci. Vom analiza evoluţia echipei în zilele următoare şi, probabil, se vor lua anumite măsuri”, a declarat Aurel Vlaicu.
De cealaltă parte, antrenorul Marius Botea consideră că Zalăul a căzut psihic după setul al doilea. „Din punctul meu de vedere, Zalăul este o echipă foarte bună, cu un antrenor foarte bun. Astăzi (sâmbătă, n.r.), dacă ar fi să discutăm din punct de vedere tactic, le-a lipsit un jucător important. Eu cred că după setul doi am avut mai multă încredere în noi decât echipa adversă şi aşa am câştigat meciul. Tomis Constanţa este, într-adevăr, o echipă mai bună decât Zalăul şi are prima şansă la titlu, dar şi echipa din Zalău este valoroasă. Cred că între ele două se va juca finala”.
Probabil cel mai bun jucător de pe teren, Robert Ţuţea, este de părere că Zalăul nu are nicio şansă la titlul în faţa Constanţei. „Faptul că Zalăului i-a lipsit cel de-al doilea secund ne-a dat mai mult curaj. Din păcate, am început prost meciul, iar primul set l-am pierdut destul de clar, dar ne-am revenit rapid şi am luat cele trei puncte. Cu această victorie, am încurcat puţin echipa zălăuană în lupta pentru locul doi. După părerea mea, în afară de echipa din Constanţa, toate celelalte echipe se bat la una din poziţiile 2 – 6. Constanţa mai poate pierde campionatul doar printr-o minune. Sigur că, orice meci începe de la 0 – 0, dar diferenţa dintre Constanţa şi Zalău este foarte mare”.
Volei Municipal Zalău: Adriano Lamb, Peter Nagy, Fabian Birău, Răzvan Mihalcea, Marian Bala, Sebastian Krause şi Adrian Feher (libero). Au mai evoluat: Gabriel Cherbeleaţă şi Vlad Tebieş. Antrenori: Aurel Vlaicu şi Bogdan Nicolae
Ştiinţa Explorări Baia Mare: Dragoş Răileanu, Vlad Negrean, Glad Cuciureanu, Gheorghe Socaciu, Robert Ţuţea, Silviu Şuşon şi Ciprian Tofan (libero). A mai evoluat: Andrei Veber. Antrenori: Marius Botea şi Sorin Pop

2 Thoughts to “Miliardele vin, titlul se duce”

  1. Anonim

    pleaca Vlaicu ? ar fi momentul !!!

  2. Anonim

    Pai… si cu niculae ce faceti ?

Leave a Comment