Meseşul Treznea rămâne în fotoliul de lider

Magazin Salajean 13 aprilie 2011 0

Meseşul Treznea rămâne în fotoliul de lider

Ajunsă pe prima poziţie după etapa trecută, Meseşul Treznea se menţine în fotoliul de lider după etapa a XV-a din Liga a IV-a de fotbal. Meseşenii au dispus cu scorul de 2 – 0, în deplasare, de penultima clasată Silvania Cehu Silvaniei, după ce la pauză scorul era egal, 0 – 0. Nici Dumbrava Gâlgău nu a făcut pas greşit, impunându-se pe teren propriu cu scorul de 4 – 2 de Gloria Bobota, după ce scorul a fost deschis de oaspeţi, în minutul doi, de Ardelean.

Rapid Jibou a câştigat la limită la Someşul Odorhei, 3 – 2. Jibouanii aveau avans minim şi la pauză, 1 – 2, însă în minutul 47 Porumb a restabilit egalitatea. Golul victoriei pentru jibouani a fost marcat de Adrian Fărcaş, în minutul 56.

Venus Măerişte s-a impus tot la limită, pe teren propriu, în faţa celor de la Barcăul Nuşfalău, scor final 2 – 1, după ce la pauză scorul era egal, 1 – 1.

Derby-ul din subsolul clasamentului a avut loc la Chieşd, unde, lanterna roşie a terminat la egalitate duelul cu Benfica Ileanda, scorul fiind alb şi la finalul partidei.

Rezultatele şi marcatorii:

Inter Cizer – Flacăra Halmăşd 3 – 3, 3 – 5 la juniori

Au marcat: Sabău (min. 6), Crişan (min. 77), Murg (min. 90+7), Ulmeanu (min. 77), Mureşan (min. 80, 90+2)

Someşul Odorhei – Rapid Jibou 2 – 3, 3 – 2

Au marcat: Rus (min. 45+1), Porumb (min. 47), respectiv Moldovan (min. 13), Ţurcaş (min. 29), A. Fărcaş (min. 56)

Silvania Cehu Silv. – Meseşul Treznea 0 – 2, 6 – 2

Au marcat: Sabău (min. 56), Cristali (min. 74)

Venus Măerişte – CS Barcăul Nuşfalău 2 – 1, 1 – 15

Au marcat: Popa (min. 9), Nagy (min. 68), respectiv Kallai (min. 37)

Dumbrava Gâlgău – Gloria Bobota 4 – 2, 2 – 0

Au marcat: Chira (min. 4), Sas (min. 21), Fărcaş (min. 25), Breban (min. 70), respectiv Ardelean (min. 2), Savu (min. 37)

AS Chieşd – Benfica Ileanda 0 – 0, 1 – 0

Etapa viitoare va avea loc duminică, după următorul program: Flacăra Halmăşd – Rapid Jibou, Gloria Bobota – Inter Cizer, Benfica Ileanda – AS Venus Măerişte, Meseşul Treznea – Dumbrava Gâlgău, Barcău Nuşfalău – AS Chieşd, Silvania Cehu Silvaniei – Someşul Odorhei. Partidele de juniori vor avea loc de la ora 14, iar meciurile de seniori de la ora 16.

Clasament:

1. Meseşul Treznea 15 12 0 3 51 – 24 36p

2. Dumbrava Gâlgău 15 11 3 1 39 – 19 36p

3. Rapid Jibou 15 8 4 3 49 – 28 28p

4. Flacăra Halmăşd 15 8 2 5 41 – 39 26p

5. Gloria Bobota 14 7 2 5 38 – 28 23p

6. CS Barcăul Nuşfalău 15 6 4 5 36 – 26 22p

7. Someşul Odorhei 15 5 3 7 45 – 39 18p

8. Inter Cizer 15 4 6 5 29 – 29 18p

9. Venus Măerişte 15 6 2 7 39 – 45 20p

10. Benfica Ileanda 14 2 4 8 23 – 37 10p

11. Silvania Cehu Silv. 15 2 1 12 21 – 46 7p

12. AS Chieşd 14 2 1 12 24 – 72 7p

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »