Juniorii republicani şi-au împărţit victoriile

Luceafărul Bălan a obţinut a patra victorie la juniori A

Etapa a VIII-a din Campionatul Naţional de juniori republicani a programat şi duelurile sălăjene dintre Luceafărul Bălan şi FC Zalău, din cadrul Seriei a VII-a.
Pe un teren greu, îmbibat cu apă din cauza ploii care a căzut în ultima perioadă, echipele au încercat să practice un joc cât mai bun, iar pe alocuri chiar au reuşit acest lucru.
Gazdele îşi doreau foarte mult victoria la juniori A, iar în cele din urmă au obţinut-o cu şansă. Bălanul a câştigat practic printr-un autogol marcat în prima repriză, de Richard Petcheş, trecându-şi în cont a patra victorie din acest sezon. „A fost cel mai greu meci pentru noi, fiindcă orgoliile sunt foarte mari între echipe. E drept că jocul echipei nu a fost unu din cele mai bune, dar cel mai important este că am reuşit să câştigăm şi să ne menţinem şansele la ocuparea unuia dintre primele patru locuri, ceea ce ne-ar permite să jucăm în play-off”, a declarat antrenorul Bălanului, Emil Ionaş.
De cealaltă parte, antrenorul zălăuan Alexandru Pop, a precizat că „era mai echitabil un rezultat de egalitate. Noi am ratat o ocazie imensă la 0 – 0. Am încercat să punem mingea jos cât mai mult, dar a fost greu pentru că terenul era ud. Felicit echipa gazdă, însă pot spune fără nicio exagerare că ne-am bătut singuri”.
Luceafărul Bălan: Marcel Petcu – Marius Chechedi, Gabriel Buda, Daniel Chira, Vlad Lazăr, Adrian Pop, Mihai Molnar, Doru Noje, Rareş Pintea, Vlad Ortelecan, Dan Zaharia. Au mai evoluat: Adorian Stejerean, Florin Ciobanu, Cătălin Temeş, Alexandru Chinde. Antrenor: Emil Ionaş
FC Zalău: Alex Gudea – Richard Petcheş, Sebastian Moroti, Andrei Ghiuruţan, Radu Marian, Mihai Cherecheş, Balin David, Cristian Nagy, Marin Gliguţă, Alexandru Pop. A mai evoluat: Vlad Puşcaş. Antrenor: Alexandru Pop

FC Zalău, la primul succes din acest sezon

Scorul la meciul de juniori B a fost 2 – 1 în favoarea echipei FC Zalău. Gazdele au deschis scorul prin Flavius Conţ, în prima repriză, însă oaspeţii au revenit pe final partidei şi s-au impus la limită. Daniel Soporan a înscris pentru 1 – 1, când mai erau aproximativ 15 minute de joc, iar Paul Indrecan a înscris golul victoriei zălăuane, FC Zalău obţinând astfel primul succes din acest sezon
„Prima repriză a fost echilibrată, cu un uşor plus pentru gazde, iar a doua am dominat-o noi în totalitate. Ei au avut un uşor avantaj la pauză, dar copiii au revenit foarte bine pe final. Scorul este meritat. Aşa cum am mai spus, noi vom pune baza în acest an mai mult pe juniorii B, pentru că dacă aici reuşim să obţinem o clasare bună vom putea evolua şi în sezonul următor”, este de părere Alexandru Pop.
Antrenorul Bălanului, Emil Ionaş a contestat arbitrajul, spunând că „ar fi fost mai corect dacă am fi avut o brigadă neutră, din afara judeţului. Nu mi se pare normal să fim arbitraţi de cei din Zalău. În prima repriză nu ni s-a acordat un penalty, plus că am avut ocazii mari. Rezultatul este nemeritat”, consideră Ionaş.
Luceafărul Bălan: Daniel Tăut – Marius Colcear, Daniel Ciobanu, Denis Crişan, Adrian Căţănaş, Flaviu Conţ, Mihai Moş, Alex Radu, Marius Vespremi, Darius Colcear, Alexandru Brie. Au mai evoluat: Adrian Prodan şi Florin Moldovan. Antrenor: Emil Ionaş
FC Zalău: Alex Porumb – Cătălin Lazăr, Darius Varga, Adrian Nagy, Ionuţ Lipou, Daniel Soporan, Sebastian Olar, Paul Indrecan, Darius Florean, Rareş Ceaca, Claudiu Pojar. Au mai evoluat: Paul Gazda şi Ionuţ Suveruşan. Antrenori: Ardelean Zoltan şi Gigi Gorga
Rezultatele complete: LPS Cluj Napoca – Olimpia Satu Mare 5 – 1, 2- 4; Luceafărul Bălan – FC Zalău 1 – 0, 1 – 2; Atletico Arad – LPS Satu Mare 3 – 3, 2 – 2; FC Bihor – LPS CSS Bihor 1 – 0, 1 – 1; Liberty Oradea – UTA 1 – 1, 0 – 1; Luceafărul Oradea – „U” Cluj 1 – 1, 4 – 0.

Clasament juniori A:
1. FC Bihor 8 8 0 0 17 – 3 24p
2. „U” Cluj 8 6 0 2 25 – 3 18p
3. UTA 8 5 2 1 17 – 8 17p
4. Liberty Oradea 8 4 2 2 15 – 6 14p
5. LPS Satu Mare 8 4 2 2 18 – 16 14p
6. Luceafărul Bălan 8 4 1 3 10 – 11 13p
7. Luceafărul Oradea 8 3 1 4 12 – 10 10p
8. Olimpia Satu Mare 8 2 2 4 9 – 15 8p
9. Atletico Arad 8 2 2 4 7 – 20 8p
10. LPS CSS Bihorul Oradea 8 2 0 6 7 – 12 6p
11. LPS Clul Napoca 8 2 0 6 15 – 30 6p
12. FC Zalău 8 0 0 8 2 – 20 0p

Clasament juniori B:
1. Liberty Oradea 8 7 1 0 35 – 1 22p
2. LPS Satu Mare 8 6 1 1 31 – 8 19p
3. „U” Cluj 8 5 2 1 21 – 6 17p
4. FC Bihor 8 4 3 1 10 – 6 15p
5. UTA 8 5 0 3 21 – 18 15p
6. LPS CSS Bihorul Oradea 8 4 2 2 27 – 8 14p
7. Atletico Arad 8 4 2 2 22 – 8 14p
8. Olimpia Satu Mare 8 2 1 5 12 – 16 7p
9. LPS Cluj Napoca 8 2 0 6 9 – 42 6p
10. Luceafărul Oradea 8 1 1 6 6 – 22 4p
11. FC Zalău 8 1 0 7 7 – 39 3p
12. Luceafărul Bălan 8 0 1 7 2 – 29 1p

Leave a Comment