Istorie sub Meseş: HC Zalău joacă a noua semifinală europeană

Marius Morar 12 martie 2013 1
Istorie sub Meseş: HC Zalău joacă a noua semifinală europeană

Pentru a doua oară consecutiv şi pentru a noua oară în istoria clubului, HC Zalău va juca o semifinală de cupă europeană. Gruparea de la poalele Meseşului a obţinut calificarea în penultimul act al Cupei EHF, luni seara, după ce a dispus în ambele manşe împotriva formaţiei spaniole, Itxako Navarra.

După 31 – 22 în primul meci, handbalistele antrenate de Gheorghe Tadici au “desfiinţat” Itxako în manşa retur, impunându-se cu 39 – 20 (17 – 10).
Începutul de meci a fost disputat, oaspetele reuşind chiar să conducă în minutul şapte, cu scorul de 3 – 1. Zalăul a restabilit egalitatea la trei, apoi s-a distanţat la trei goluri, 7 – 4. Spanioloaicele au egalat la şapte, iar în minutul 23, gazdele conduceau cu 11 – 10. Până la pauză, Itxako nu a mai marcat niciun gol, în timp ce Zalăul a mai punctat de cinci ori.
În partea secundă, echipa oaspete nu a mai contat aproape deloc pe teren, HC Zalău impunându-se la o diferenţă de 19 goluri.
“Este bine că am reuşit să obţinem pentru a doua oară consecutiv o calficiare în semifinalele unei cupe europene. Faptul că celor de la Itxako le-au plecat o serie de jucătoare nu cred că poate fi o scuză, atâta timp cât şi nouă ne-au plecat în vară cinci jucătoare. Am mai pierdut una pe parcursul campionatului. Am o satisfacţie pentru faptul că atât la meciul de duminică, cât şi la cel de azi (luni, n.r.), Sala Sporturilor a fost plină. Acest lucru înseamnă că handbalul este iubit în Sălaj. Mă bucur şi pentru faptul că există mult tineret în tribune. Este mai bine să vină o oră şi jumătate la sală, decât să stea prin baruri. Acest lucru ne bucură, dar ne şi obligă, în acelaşi timp, să avem evoluţii bune şi să obţinem rezultate favorabile, din respect pentru toţi cei care vin să ne vadă. Chiar vreau să le mulţumesc pe această cale tuturor spectatorilor, în special băieţilor din galerie, care fac o atmosferă şi o coregrafie frumoasă la fiecare meci. Să joci două semifinale consecutive într-o cupă europeană importantă, înseamnă mult”, a declarat, la finalul partidei, managerul Gheorghe Tadici.
Preşedintele clubului şi al Consiliului Judeţean Sălaj, Tiberiu Marc, este conştient că şansele sunt foarte mici ca Zalăul să evite, în semifinale, o deplasare în Rusia. “Am avut un parcurs bun până acum, însă urmează, fără îndoială, un meci foarte dificil. Le felicit pe fete şi pe antrenor pentru jocurile de până acum. Cred că este important atât pentru ei, cât şi pentru noi această calificare în semifinale”.
Indiferent de adversar, Marc a dezvăluit că va face o ofertă pentru disputarea ambelor manşe la Zalău. “Dintre cele două posibile adversare în semifinale, echipa din Rusia (Astrakhanochka, n.r.) are prima şansă la calificare. Aşteptăm meciul retur, dar şapte goluri cred că sunt greu de recuperat. Chiar dacă mi-aş dori să jucăm în Franţa semifinala, cred că va trebui să ne deplasăm în Rusia. Vom încerca să vedem dacă putem stabili o reţetă asemănătoare celei de până acum, dar, trebuie să fim realişti, în semifinale, fiecare echipă vrea să joace pe teren propriu”.
Cele două românce de la Itxako, Badea şi Marin, păreau foarte încrezătoare, duminică seara, după partida tur, în ceea ce priveşte soarta calificării. Petronica Melinte, antrenoarea secund de la Itxako, a fost însă mult mai realistă după umilinţa de luni seara. “Noi am fost mulţumiţi de prima parte, iar în repriza a doua, Zalăul a luat un avantaj mare şi nu mai aveam nicio şansă să egalăm. Nu cred că avem ce să le reproşăm fetelor, fiindcă s-au dăruit pe teren. Pentru fete a fost o lecţie de handbal, jucând cu Zalăul. Avem în echipă fete care provin dintr-un handbal cu o calitate mai scăzută decât cel din România. Am avut ce învăţa de la echipa dumneavoastră. Zalăul ne-a lăsat o impresie foarte bună. Este o echipă foarte bună care practică un joc colectiv atât pe faza de apărare, cât şi pe atac.Sunt şi câteva jucătoare cu experienţă, pe lângă care, cele tinere vor creşte, cu siguranţă”, consideră fosta jucătoare a Silcotubului.
Celelalte opt semifinale jucate de clubul zălăuan au avut loc în anii: 1992 – semifinală Cupa IHF, în 1994 – semifinală Cupa Cupelor, 1996 – semifinala Cupei City Cup, apoi finala, pe care a şi câştigat-o, 1996 – semifinale Trofeul Campionilor, 1997 – semifinale Cyti Cup, 1998 – semifinale Cupa Cupelor, 2001 – semifinale Cupa Cupelor şi 2012 – semifinale Cupa EHF.
HC Zalău: Adina Mureşan, Delia Roman – Roxana Rob (4), Carmina Bădiţă (1), Andrada Pop (2), Florina Ţurcaş, Andrada Trif (6), Alina Czeczi, Crina Pintea (7), Roxana Varga (6), Gabriela Szucs (2), Ana Maria Tănăsie (4), Valeria Beşe (2), Loredana Pera (4), Ana Maria Şomoi (1). Manager: Gheorghe Tadici
Itxako Navarra: Maestro Sanz, Serrano Garcia – Sifuentes Hernandez (3), Jimenez Garcia, Igna Feutebnahn, Urdiain Elizalde, Andreea Marin (3), Torhero Muhoz, Daniela Florina Badea (6), Arrechea Elisa (2), Serrano Garcia şi Barrios Garcia (6). Antrenori: Vives Jose Maria şi Petronica Melinte.

Comentarii

comments

Un Comentariu »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. Calin O -Canada 12 martie 2013 at 22:02 - Reply

    Felicitari fetelor si celor care se ocupa de aceasta echipa , sustinatorilor financiar si moral ! O echipa frumoasa cu o galerie frumoasa . felicitari si dlui Tadici pentru tot ceea ce face la Zalau de 25-30 de ani , performante deosebite cu generatii diferite, spre bucuria miilor de spectatori care merg constant la handbal de ani si ani . Felicitari si succes in semifinale ! Si noi sustinem si urmarim echipa de aici de departe. Am fost la nenumarate meciuri cand eram in Romania !

Lasa un Raspuns »