Ionel Ganea, invitat special la Cupa Viitorul

Marius Morar 20 august 2012 5
Ionel Ganea, invitat special la Cupa Viitorul

Aşa cum ne-a obişnuit în fiecare an, managerul Daniel Sabou va aduce un invitat special şi la ediţia din acest an a Cupei Viitorul. Astfel, la festivitatea de deschidere, programată

marţi, de la ora 19:45, pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor, pe lângă oficialităţile locale, copiii şi antrenorii echipelor participante, va fi prezent şi fostul internaţional Ionel Ganea.

Născut la 10 august 1973, Ionel Ganea, la Făgăraş, a început fotbalul de performanţă la ICIM Braşov, în 1993, pentru ca un an mai târziu să se transfere la FC Braşov. A mai evoluat la: Universitatea Craiova, Gloria Bistriţa, Rapid Bucureşti, VfB Stuttgart, Bursaspor, Wolverhampton, Dinamo Bucureşti, Rapid Bucureşti, FC Timişoara, iar cariera şi-a încheiat-o la Sănătatea Cluj.

Ganea a debutat în Divizia A în 1994, la FC Braşov.

Ganea a evoluat şi la echipa naţională a României, pentru care a debutat în 3 martie 1999, împotriva Estoniei şi cu care a participat la Euro 2000. În total, a jucat 45 de meciuri la echipa naţională, pentru care a marcat 19 goluri.

După retragerea din activitatea de jucător, Ionel Ganea a devenit director sportiv la clubul Dinamo Bucureşti, apoi a preluat funcţia de antrenor secund, în mandatul lui Cornel Ţălnar. În 2010 a devenit antrenor principal la Dinamo II Bucureşti, iar din luna martie a acestui an ocupă funcţia de antrenor principal la FC CSCA Rapid Chişinău.

Cupa Viitorul, competiţie de fotbal rezervată copiilor şi juniorilor şi ajunsă în acest an la ediţia a VIII-a, va fi organizată la cinci categorii de vârstă: 1999, 2000, 2002, 2004, 2005. Turneul va debuta în acestă dimineaţă şi se va disputa pe trei terenuri: Stadionul Municipal din Zalău, Terenul Victoria din incinta Unităţii Militare şi Baza Sportivă “Viitorul” de la Hereclean.

La ediţia din acest an s-au înscris peste 40 de echipe, cele mai importante cluburi prezente fiind: Dinamo Bucureşti, Academia de Fotbal “Gheorghe Hagi”, Şcoala de Fotbal “Gică Popescu”, UTA, CFR Cluj, Universitatea Cluj, urmând a fi prezentă şi o echipă din Ungaria: Academia de Fotbal Nyirsuli.

La grupa 1999, Viitorul Zalău va susţine primul meci marţi dimineaţa, de la ora 8, împotriva echipei UTA, urmând ca de la ora 10:30, FC Zalău să întâlnească Academia de Fotbal Nyirsuli. Tot marţi, de la ora 16:10, Viitorul Zalău va întâlni Dinamo Bucureşti, iar de la ora 17, FC Zalău se va duela cu Luceafărul Brăila.

La grupa 2000, FC Zalău va susţine primul meci marţi, de la ora 8:50, în faţa Academiei de Fotbal “Gheorghe Hagi”, iar de la ora 9:40, Viitorul Zalău va întâlni Unirea Alba Iulia. De la ora 11:20, este programat duelul dintre FC Zalău şi Sportul Şimleu, iar de la ora 14, şimleuanii vor întâlni FC Mara Baia Mare. Ziua se va încheia cu meciul dintre Viitorul Zalău şi Universitatea Craiova, programat la ora 16:20.

Viitorul Zalău – Ateltic Giugiu este meciul care va deschide “balul” la grupa 2002, programat la ora 8. CS Remember 1 Câmpulung Muscel şi FC Zalău se vor duela de la ora 9:40, iar de la ora 10:30, CS Remember 2 Câmpulung va întâlni Sportul Şimleu. De la ora 11:20 este programat duelul dintre FC Zalău şi Atletico Arad, iar de la ora 15:20, cel dintre CS Remember 1 Câmpulng şi Viitorul Zalău. Ultimul meci al zilei este cel dintre Sportul Şimleu şi Plimob Sighetu Marmaţiei.

Grupa 2004 va începe cu partida dintre Academia de Fotbal Nyirsuli şi FC Zalău, la ora 9, iar de la ora 10, Viitorul Zalău va întâlni Kinder Carei. La ora 11 va urma duelul dintre FC Zalău şi Kinder Târgu Mureş, iar la ora 16, Vitorul Zalău – Luceafărul Cluj.

Viitorul Zalău va susţine primul meci la grupa 2005 de la ora 11, împotriva celor de la Luceafărul Cluj, iar de la ora 15, formaţia manageriată de Daniel Sabou va întâlni Universitatea Cluj.

Comentarii

comments

5 Comentarii »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. teleaga 21 august 2012 at 00:15 - Reply

    Asta-i huliganul ala care ala care si-a altoit cu pumnul colegii de echipa ?

    • Anonim 21 august 2012 at 08:02 - Reply

      da, da exemplu pentru copii

  2. king boxing 21 august 2012 at 10:38 - Reply

    Ganezul n-a venit la Zalau pentru CUPA VIITORUL ci la invitatia lui Meleg si Dragos pentru a preda lectii la cele doua cluburi (SABAU DANIEL doar a profitat de prezenta lui aici). Una din temele expuse se numeste ,,Cum trebuie sa ne impunem punctul de vedere in sport ?”. Cu ajutorul tehnicii moderne vor fi prezentate imagini convingatoare cu secvente speciale din vestiarul de la Craiova, Bistrita, cu arbitrul Mudura de la Timisoara-Rapid si si chiar cu momente incitante din incinta stadionului Dinamo !!!

  3. cititor 21 august 2012 at 12:11 - Reply

    Cred ca acest Ganea are o imagine la fel de redutabila ca si cea a cunoscutului interlop Magureanu, a carui imagine ati promovat-o in articole sportive, incurajand astfel, pe undeva, asemenea personaje

  4. CRISTINA 22 august 2012 at 12:33 - Reply

    va rog, daca stie cineva rezultatele meciurilor afisati-le sau spune-ti unde le putem gasi. Va multumesc
    Iar despre d-l Ganea ce sa spunem a venit sa-si vada copilul cum joaca ,doar s-a reintors de curand iar la dinamo.

Lasa un Raspuns »