Ioan Morar s-a săturat de Liga a III-a: „Mi-aş dori ca mâine să se încheie campionatul”

Pentru FC Zalău, actualul sezon al Ligii a III-a de fotbal este unul compromis, chiar dacă mai sunt de jucat şase etape până la finalul sezonului. O parte dintre jucători au plecat de la echipă la finalul turului, având în vedere problemele financiare cu care clubul se confrunta încă la acea dată. Neavând asigurat un buget de la începutul sezonului, conducerea clubului nu şi-a permis să transfere jucătotori valoroşi, iar acest lucru s-a văzut în rezultatele înregistrate. FC Zalău s-a situat pe penultimul loc în serie la finalul turului, iar situaţia nu este mai bună nici în momentul de faţă. După 20 de etape, zălăuanii ocupă locul 12 din 14 echipe, însă pe ultima poziţie se situează Luceafărul Bălan, formaţie ce s-a retras din campionat înaintrea începerii returului.
Clubului FC Zalău i-a fost aprobată luna trecută suma de 520.000, iar o parte din aceşti bani au fost alocaţi deja echipei, pentru a putea fi plătite o parte din restanţele financiare către jucători, dar şi către colaboratori. Pentru sezonul viitor, FC Zalău are promis de la Consiliul Local un buget de aproape 700.000 de lei, iar preşedintele Ioan Morar a afirmat că se caută deja jucători pentru campionatul următor, fiind de părere că ar fi cazul ca această echipă să promoveze în Liga a II-a.
„Devine o chestie monotonă să activăm tot la nivel de Liga a III-a. Ştiţi şi dumneavoastă foarte bine problemele cu care s-a confruntat în vara anului trecut întreg sportul de echipă din judeţ, nu doar FC Zalău, iar noi am început sezonul fără niciun leu. Primii bani ne-au fost alocaţi abia în urmă cu puţin timp şi am reuşit să plătim o parte din restanţele către jucători şi antrenori. Principala problemă o reprezintă, în continuare, restanţele către ANAF, bani pe care m-am angajat că-i voi plăti până la finalul anului. Oricum, situaţia se va schimba radical din vară, fiindcă am început deja să căutăm jucători pentru campionatul viitor. Personal, îmi doresc să promovăm în Liga a II-a în cel mai scurt timp şi voi face tot ce depinde de mine pentru a reuşi acest lucru. Acest sezon este compromis. Mâine mi-aş dori să se încheie campionatul”, a afirmat preşedintele clubului FC Zalău.

Leave a Comment