Ioan Morar lasă FC Zalău fără antrenor în ultimele două etape

Marius Morar 14 noiembrie 2012 2
Ioan Morar lasă FC Zalău fără antrenor în ultimele două etape

Din păcate, intenţia preşedintelui Ioan Morar de a-l aduce ca antrenor la echipă pe Ionel Ganea a provocat o adevărată tevatură în cadrul clubului. Cu toate că abia i-a exiprat suspendarea de două etape şi era nerăbdător să poată conduce din nou echipa de pe bancă, antrenorul Marius Paşca va lipsi de la ultimele două jocuri ale echipei zălăuane, motivând că este nevoit să-şi ia concediu medical din cauza unor probleme de sănătate. “Eu mi-am luat concediu medical, pentru că mi-au reapărut durerile la spate şi sunt obligat să fac repaus total cel puţin o săptămână. I-am lăsat antrenorului secund (Cristian Oros, n.r.) programul de antrenament şi vom ţine legătura prin telefon”.
Cât despre o eventuală schimbare a sa din funcţia de antrenor principal, Paşca a precizat: “Dacă se consideră că nu mai fac faţă ca antrenor la această echipă, nu este nicio problemă, îmi voi rezilia contractul. Însă, nu mi se pare normal să aibă loc toată această tevatură acum, când ne aşteaptă două meciuri foarte grele în campionat, iar echipa trebuie să aibă linişte. Ceea ce a făcut domnul Morar nu este corect nici faţă de mine, nici faţă de echipă”.
Potrivit unor surse din anturajul clubului, se pare că preşedintele Ioan Morar intenţionează de mai multă vreme să aducă un alt antrenor, având în vedere că relaţiile dintre acesta şi Marius Paşca s-au “răcit” încă din vara anului trecut, când tehnicianul zălăuan a intenţionat să-i aducă la echipă pe fostul preşedinte al FC Silvania, Ioan Gurzău şi fostul acţionar al clubului de sub Măgura, Dumitru Ardelean.

Comentarii

comments

2 Comentarii »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. fost zalauan 15 noiembrie 2012 at 07:20 - Reply

    poate oros e mai bun ca pasca care are subit dureri de spate .daca echipa va pierde cele doua meciuri(intre noi fie vorba cel mai probabil sa pierzi ambele partide doar joci cu ocupantele primelor pozitii) o sa apara pasca ca un salvator ceea ce nu este corect el parasind echipa la cele mai grele confruntari din acest tur de campionat

  2. contra 15 noiembrie 2012 at 07:23 - Reply

    bv.d-le morar in sfarsit ai oatitudine in privinta antrenorului

Lasa un Raspuns »