Ioan Morar, după victoria cu Şoimii Pâncota: „Dacă nu se pune presiune pe jucători, nu se face treabă la echipă”

FC Zalău a avut o prestaţie foarte bună sâmbătă, pe teren propriu, în faţa echipei Şoimii Pâncota, formaţie clasată pe locul secund înaintea etapei. Jucătorii pregătiţi de Vasile Jula şi Cristian Oros au fost conduşi de două ori pe tabelă, dar pe final au revenit, în ciuda faptului că au ratat o lovitură de pedeapsă şi s-au impus cu 3 – 2.

Dezamăgit după eşecul surprinzător suferit de echipa sa în faţa Sănătăţii Cluj, preşedintele Ioan Morar nu a mai fost atât de acid la adresa echipei după succesul de sâmbătă.
„Nu am putut fi prezent la meci, dar, din câte am înţeles a fost un meci frumos cu răsturnări de scor. Este foarte important că am reuşit să ne impunem şi am obţinut trei puncte extrem de importante. După meciul de la Sănătatea a fost presiune la echipă, fiindcă noi trebuia să câştigăm acel meci. Am observat că, dacă nu se pune presiune pe jucători, nu se face treabă la echipă. Am purtat o discuţie şi cu Victor Dobrescu, despre al cărui joc am fost foarte dezamăgit până acum şi văd că începe şi el să joace tot mai bine. Sper să aibă constanţă în evoluţie. Obiectivul nostru este clasarea pe unul dintre primele şase locuri, iar dacă obţinem un punct la Baia Mare şi câştigăm acasă cu Jucu, suntem în grafic”.
Rezultatele complete din etapa a XIV-a: Arieşul Turda – CS Oşorhei 4 – 0, Naţional Sebiş – FCM Baia Mare 1 – 1, Metalurgistul Cugir – Unirea Dej 4 – 1, FC Zalău – Şoimii Pâncota 3 – 2, CS Ineu – Sănătatea Cluj 3 – 0.
Clasament:
1. Naţional Sebiş 13 7 5 1 22 – 8 26p
2. Metalurgistul Cugir 13 7 3 3 30 – 16 24p
3. Şoimii Pâncota 12 7 2 3 25 – 10 23p
4. CS Ineu 13 5 5 3 20 – 11 20p
5. CS Oşorhei 13 6 2 5 16 – 17 20p
6. FC Zalău 13 5 3 5 19 – 21 18p
7. Unirea Jucu 12 5 2 5 17 – 17 17p
8. FCM Baia Mare 12 4 4 4 16 – 15 16p
9. Sănătatea Cluj 13 4 3 6 14 – 26 15p
10. Arieşul Turda 13 1 4 8 8 – 25 7p
11. Unirea Dej 13 2 1 10 12 – 33 7p
*FC Maramureş Universitar Baia Mare, a XII-a echipă din serie, s-a retras din campionat

Leave a Comment