Început dezastruos de campionat pentru Remat Zalău

Marius Morar 6 octombrie 2012 3
Început dezastruos de campionat pentru Remat Zalău

SCMU Craiova – CS Remat Zalău 3 – 1 (25 – 21, 25 – 23, 22 – 25, 25 – 20)

Neînvinsă de aproape opt luni în campionatul intern, tripla campioană Remat Zalău a avut un debut dezatruos de sezon, pierzând cu 1 – 3 partida din prima etapă, pe terenul formaţiei SCMU Craiova.
Lipsa de omogenitate în echipa Zalăului a fost principala cauză care a dus la acest rezultat, dar şi Craiova a avut o evoluţie bună şi a demonstrat că este o echipă care în acest sezon poate obţine mai mult decât în campionatul trecut.
Craiova a câştigat primul set cu scorul de 25 – 21, conducând aproape tot timpul pe tabelă. În actul secund, campioana Remat a avut ceva mai bună, conducând în multe momente pe tabelă, cu 11 – 8, 17 – 14, iar spre final cu 21 – 19. Gazdele au revenit însă spectaculos pe final şi şi-au adjudecat setul doi la o diferenţă de două puncte, 25 – 23.
Tot gazdele au fost cele care au început mai bine şi al treilea parţial, conducând cu 9 – 5 şi 14 – 11. Zalăul şi-a revenit însă pe final, reuşind să întoarcă rezultatul în favoarea sa, 22 – 20, 24 – 22, iar pe final s-a impus la o diferenţă de trei puncte, 25 – 22.
Craiova a încihs însă meciul după setul patru pe care l-a controlat aproape de la un capăt la altul, având la un moment dat avans chiar şi de şase puncte, 22 – 16, iar în final s-a impus cu 25 – 20.
“Echipa mea s-a autodepăşit azi. Am pregătit foarte bine acest meci. Rematul a început mai târziu pregătirea, iar noi i-am prins într-un moment nepotrivit pentru ei şi prielnic pentru noi. Suntem o echipă mai ambiţioasă decât în sezonul trecut şi cred că putem obţine mai mult”, a declarat antrenorul Dănuţ Pascu.
“Am prins o zi foarte proastă şi am avut o evoluţie dezamăgitoare. Am condus la un moment dat în setul doi, dar pe final am pierdut. Sperăm să nu mai prindem aşa proastă zi până la finalul campionatului. Nu am excelat la niciun element. s-a văzut lipsa de omogenitate, dar acest lucru nu scuză cu nimic o înfrângere în faţa Craiovei. A fost prima noastră greşeală în doi ani şi jumătate şi sperăm să fie şi ultima. Nici nu am tratat adversarul cu foarte mare seriozitate şi, poate şi acest lucru ne-a costat”, a precizat libero-ul campioanei Remat, Adrian Feher.
SCMU Craiova: Laurenţiu Vânătoru, Mihai Dumitrache, Ştefan Romanescu, Bogdan Bratosin, Teodor Milotin, Filip Tudor şi Vladimir Jovic – libero. Au mai evoluat: Ionuţ Teleleu şi Nicuşor Ghionea. Antrenor: Dănuţ Pascu
CS Remat Zalău: Andrei Stoian, Şerban Paşcan, Robinson Dvoranen, Silmar Antonio de Almeida, Fabian Birău, Răzvan Mihalcea şi Adrian Feher – libero. Au mai evoluat: Mihai Mărieş şi Vlad Tebieş. Antrenori: Mariusz Sordyl şi Ovidiu Macarie

Comentarii

comments

3 Comentarii »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. niku 7 octombrie 2012 at 12:04 - Reply

    aici este vorba de valoaraea jucatorilor adusi in acest an si de priceperea antrenorului .Daca aduci jucatori sub valoarea celor care au plecat nu te poti astepta sa fii competitiv.Vrem rezultate in liga campionilor si avem o echipa mai slaba fata de anul trecut.Nu cred ca anul acesta este anul Rematului daca lucrurile nu se schimba.Ce omogenitate iti trebuie ca sa pui mingea jos?In cat timp faci omogena echipa?,Aici este vorba de valoare JUCATORI SI ANTERNORI,de calitate.Daca eu gresesc in afirmatii ,reamtul va fi campioana si acest lucru il doresc.Sa fiti sanatosi.

  2. mops 8 octombrie 2012 at 11:42 - Reply

    Aveti rabdare cu echipa asta… Pe foaie la Craiova am avut doar doi jucatori de rezerva: tebies, maries.
    Ridicatorul american este accidentat si nu a facut deplasarea. Nagy este asteptat saptamana viitoare la Zalau. Stoian si Pascan au jucat sub posibilitati.
    Campionatul se castiga in play-off , nu in prima etapa.In Champions League putem emite pretentii doar cu echipa franceza.
    Premise sunt… aveti incredere!
    HAI REMAT!

  3. suporter 8 octombrie 2012 at 15:50 - Reply

    Poate ca vor veni cu picioarele pe pamant, ca de fapt nu sunt superoameni, ca trebuie sa se respecte in primul rand pe ei si apoi pe cei din jur, ceea ce sa recunoastem, in ultimul timp au cam uitat.

Lasa un Raspuns »