În această seară, Gheorghe Guşet va fi pentru ultima dată pe Stadionul Municipal

Gheorghe Guşet va ajunge în această seară pentru ultima dată în sectorul de aruncare a greutăţii, acolo unde timp de aproape 25 de ani s-a antrenat pentru marile competiţii naţionale şi internaţionale. Trupul neînsufleţit al celui mai titrat aruncător român de greutate din toate timpurile va ajunge în jurul orei 20 pe Stadionul Municipal din Zalău, iar cei care l-au cunoscut şi l-au iubit pot aprinde o lumânare şi să rostească o rugăciune pentru „Uriaşul din Carpaţi”.
Reamintim că Gheorghe Guşet a decedat luni dimineaţa, în jurul orei 2, la Insitutul Inimii din Cluj-Napoca, după ce în decurs de numai trei zile a suferit două intervenţii chirurgicale pe cord deschis.
Ceremonia funerară va avea loc mâine, începând cu ora 13, la Capela Cimitirului Ortodox din Zalău.

Leave a Comment