HC Zalău organizează o nouă ediţie a „Cupei Consiliului Judeţean”

La câteva zile după ce a câştigat „Cupa Slatinei”, Handbal Club Zalău va organiza o nouă ediţie a „Cupei Consiliului Judeţean”. Turneul va debuta vineri, la ora 9, cu partida dintre CSM Craiova şi HC Zalău, iar la ora 10:45 este programat jocul dintre CSM Slatina şi CS Universitatea Cluj.
Competiţia va continua la ora 16, cu duelul dintre CS Universitatea Cluj şi CSM Craiova, iar la ora 17:45, Zalăul va întâlni CSM Slatina.
Sâmbătă dimineaţa sunt programate ultimele partide. De la ora 10, Craiova va întâlni Slatina, iar Zalăul se va duela cu Clujul de la ora 12.
La turneul de la Slatina, echipa condusă de Gheorghe Tadici a câştigat toate cele trei partide susţinute, învingând, pe rând, CSM Slatina (28 – 27), Dacia Mioveni (30 – 22) şi CSM Craiova (27 – 23).
„Fetele au jucat bine la Slatina; s-a văzut pregătirea fizică din stagiul de la Cheile Grădiştei. Fetele s-au mişcat bine, dar trebuie să mai eliminăm din greşelile tehnice, să avem o dinamică mai bună atât în faza de atac, cât şi în apărare. Le-am dat posibilitatea să evolueze mai mult jucătoarelor tinere pentru a se ridica la nivelul Ligii Naţionale, mai ales că au evoluat mai puţin în această toamnă în campionat. Vom mai susţine după turneul de la Zalău două amicale cu Dunărea Brăila, iar cel mai mult îmi doresc să nu avem jucătoare accidentate la finalul partidelor de verificare”, a declarat Gheorghe Tadici.

Leave a Comment