HC Zalau, locul doi la Cupa “Roman Voda Musat”

Magazin Salajean 22 august 2011 0

HC Zalau, locul doi la Cupa “Roman Voda Musat”

Cu doua victorii si o infrangere, HC Zalau s-a clasat pe locul doi la finalul turneului desfasurat joi si vineri la Roman, editia a IV-a a Cupei Roman Voda Musat.

Pe langa trofeul pe care l-a primit echipa pentru locul doi ocupat la final, organizatorii i-au acordat Marianei Cristoaica titlul de cea mai buna jucatoare a turneului, desi managerul Gheorghe Tadici nu a mai folosit-o in ultimul meci. Cel mai bun portar a fost desemnat Paula Visan, de la HCM Roman, iar titlul de golgeter i-a revenit tot unei jucatoare de la Roman, Amelia Busuioceanu.

HC Zalau a castigat primele doua intalniri fara prea mari emotii si aceasta in conditiile in care Tadici a rulat tot lotul pe care l-a avut la dispozitie in cele doua jocuri. Dupa ce au dispus joi dimineata, in primul meci, cu scorul de 28 – 27 de Otelul Galati, echipa zalauana s-a impus si in cel de-al doilea meci al zilei, scor 24 – 22 in fata celor de la HC Activ Ploiesti.

In ultimul meci, pentru stabilirea castigatoarei turneului, zalauancele au intalnit echipa organizatoare, in fata careia au cedat cu scorul de 29 – 23, dupa ce la pauza tabela arata egalitate, 15 – 15. Au fost insa cateva greseli de arbitraj care l-au deranjat pe managerul Gheorghe Tadici, acesta luand decizia chiar de a parasi suprafata de joc pentru cateva minute. Demoralizate probabil de erorile brigazii locale, nici fetele nu au mai jucat in partea secunda la fel ca in prima repriza, astfel ca Romanul s-a distanta la 6 goluri pana la finalul jocului.

Pentru HC Zalau a evoluat in ultimul meci: Cheta – Rob (6), Badita (4), Varga (4), Ailincai (3), Czeczi (2), Molfea (2), Ciobanu (2), Bese.

Joi si vineri urmeaza un nou turneu pentru HC Zalau, organizat chiar in orasul de la poalele Mesesului, la care au mai fost invitate HCM Roman, CSM Cetate Devatrans si Universitatea Jolidon Cluj.

Rezultatele complete ale turneului: HCM Roman – HC Actvi Ploiesti 27 – 24, HC Zalau – HC Otelul Galati 28 – 27, HC Zalau – HC Activ Ploiesti 24 – 22, HCM Roman – HC Otelul Galati 10 – 0, HC Otelul Galati – HC Activ Ploiesti 37 – 31, HCM Roman – HC Zalau 29 – 23.

Clasament: 1. HCM Roman – 6p., 2. HC Zalau – 4., 3. HC Otelul Galati 2p., 4. HC Activ Ploiesti 2p.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »