HC Zalău întâlneşte revelaţia campioantului

Handbal Club Zalău susţine joi, începând cu ora 17:30, ultimul meci pe teren propriu din acest an. Echipa antrenată de Gheorghe Tadici va evolua împotriva formaţiei Gloria Bistriţa-Năsăud, echipă situată pe locul cinci după opt etape, cu 15 puncte acumulate. În etapa trecută, bistriţencele s-au impus cu 22 – 19 pe teren propriu, împotriva celor de la Minaur Baia Mare, în timp ce Zalăul vine după o înfrângere la Slatina, 21 – 27, meci în care Tadici a menajat o parte dintre titulare.
„Întâlnim revelaţia începutului de campionat. Va fi un meci foarte greu, dar sper să încheiem anul cu victorie în faţa propriilor suporteri”, a declarat Gheorghe Tadici.
Partida dintre HC Zalău şi Gloria Bistriţa-Năsăud va fi oficiată de cuplul format din Robert Iliescu şi Doru Pascu Manea, ambii din Bucureşti, iar observator din partea Federaţiei Române de Handbal a fost delegat Ioan Chira din Maramureş.
Partida cu Gloria Bistriţa-Năsăud va fi penultima din acest an pentru HC Zalău, ultimul joc urmând să-l susţină pe terenul echipei Gloria Buzău, în 13 noiembrie.
Ultimele trei partide din turul Ligii Naţionale se vor desfăşura în luna ianuarie a anului viitor, deoarece naţionala de senioare începe pregătirea pentru Campionatul European din Franţa.

Leave a Comment