HC Zalau incheie anul cu victorie in Liga Nationala

Magazin Salajean 11 noiembrie 2011 0

HC Zalau incheie anul cu victorie in Liga Nationala  HC Zalau – U Jolidon Cluj

23 – 20 (11 – 11)

HC Zalau: Mirela Nichita, Mihaela Cheta – Georgiana Ciuciulete (7), Dana Babeanu (4), Nicoleta Molfea (4), Andrada Trif (3), Valeria Bese (2), Roxana Rob (1), Mariana Carstaica (1), Florina Turcas (1), Ana Maria Somoi, Crina Ailincai. Manager: Gheorghe Tadici

Universitatea Jolidon Cluj: Petroczi Viktoria, Florina Chintoan (6), Mihaela Ani Senocico (5), Adriana Stoian (3), Magdalena Paraschiv (2), Mihaela Tivadar (2), Raluca Mihai (1), Laura Oltean (1), Alina Turcas. Antrenor: Gheorghe Covaciu

Echipa pregatita de Gheorghe Tadici a obtinut miercuri seara a opta victorie din actualul sezon al Ligii Nationale de handbal feminin, invingand cu scorul de 23 – 20, pe teren propriu, vicecampioana Romaniei, Universitatea Jolidon Cluj, la capatul unui meci extrem de disputat.

Chiar daca a reusit sa deschida scorul inca din primul minut, prin Nicoleta Molfea, Zalaul a intrat mai greu in joc, Clujul aflandu-se de mai multe ori la conducere in primele 20 de minute. Tadici a trimis-o in teren inca din primul minut pe Alina Czeczi, insa evolutia acesteia a fost din nou destul de modesta, ratand atat din situatie de unu la unu, cat si o aruncare de la sapte metri. Pe faza defensiva, managerul zalauan a trimis-o in teren in primele minute, alaturi de Vali Bese si Georgiana Ciuciulete, pe Crina Ailincai, insa randamentul acesteia nu l-a multumit pe Tadici, care a schimbat-o cu Ana Maria Somoi. Zalauancele au intors rezultatul pe finalul primei reprize, conducand, pe rand, cu 9 – 8, 10 – 9 si 11 – 10. Pauza insa, le-a gasit la egalitate pe cele doua formatii, Florina Chintoan inscriind al XI-lea gol pentru clujence. Gazdele puteau avea un avans linistitor la pauza, insa au ratat nu mai putin de patru aruncari de la 7 metri, Babeanu doua, Czeczi si Trif cate una.

Apostrofate probabil la vestiare de Gheorghe Tadici, Ciuciulete si compania au avut o evolutie mai buna in partea secunda, iar in minutul 34 s-au desprins pentru prima data la doua goluri pe tabela, 14 – 12. Clujul a egalat la 14, dupa care s-a mers din nou cap la cap pana in minutul 52, cand tabela arata 18 – 18. HC Zalau s-a distantat la patru goluri in urmatoarele patru minute, 22 – 18 in minutul 56, dar oaspetele s-au apropiat la doua goluri cand mai erau doua minute de joc. Molfea a inscris insa de la noua metri pentru zalauance, inchizand tabela odata cu aceasta reusita.

Din pacate, ratarile de la sapte metri au continuat si in partea secunda in tabara zalauana, echipa condusa de Tadici ratand alte trei aruncari, prin Rob, de doua ori si Babeanu, avand in total sapte aruncari ratate, lucru nemaiintalnit de managerul Gheorghe Tadici in cariera sa de antrenor. Este o victorie importanta, impotriva unei echipe foarte experimentate, care joaca de mult timp impreuna. Sunt multumit de victorie, dar nu sunt multumit de joc. Este practic o premiera in cariera mea de antrenor, cand intr-un joc oficial echipa mea rateaza sapte aruncari de la sapte metri. Imi este aproape imposibil sa inteleg ce au gandit, mai ales ca am exersat foarte mult aruncarile de la sapte metri, dar din pacate au executat exact invers in timpul meciului. Pana la urma totul e bine cand se termina cu victorie. Vom avea la sfarsitul saptamanii cele doua jocuri din cupele europene, dupa care, in aceasta pauza de iarna vom incerca sa aducem un plus in jocul echipei prin pregatirea pe care o vom face. De transferari nu poate fi vorba, a declarat la finalul meciului Gheorghe Tadici, care le-a evidentiat pe Cheta, in poarta, Ciuciulete, care a jucat bine ambele faze, Molfea, Bese si Somoi.

Dubla cu israeliencele, ultimele dueluri oficiale din acest an

HC Zalau incepe azi o noua aventura in cupele europene, mai precis in Cupa EHF, unde va intalni in primul duel din acest sezon formatia israeliana, Bnei Hertzelyia. Ambele dueluri, care vor conta pentru turul trei al Cupei EFHF, vor avea loc la Zalau, in Sala Avram Iancu primul fiind programat azi, de la ora 16:30, iar al doilea maine, incepand cu ora 11. Managerul Gheorghe Tadici considera ca echipa sa nu ar trebui sa intampine nicio problema in cele doua partide de la finalul acestei saptamani.

Echipa oaspete, arbitrii si observatorul au ajus la Zalau ieri dupa-amiaza, israeliencele efectuand aseara si un antrenament.

Conducerea clubului a decis ca intrarea sa fie libera la ambele meciuri.

Actionarii echipei HC Zalau: Consiliul Judetean Salaj, Primaria si Consiliul Local Zalau, Inserco. Colaboratori: Riposta&Ritorsa Simleu Silvaniei, Inserco, Ady Com, Vidalis Holding, Centogroup, BrilliantPlaza, Group Metal Trading SRL Zalau, Hanul Drumetilor, Total AS, Salvosan Ciobanca, Akcent, Magazin Salajean.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »