HC Zalău începe, în premieră, aventura în grupele Cupei EHF

Handbal Club Zalău începe seria meciurilor oficiale din 2018 în Norvegia, urmând să evolueze împotriva formaţiei Larvik, un club cu renume la nivel mondial. Adversara zălăuancelor are numeroase prezenţe în cupele europene, cele mai multe în Liga Campionilor, pe care a şi câştigat-o în sezonul 2010 – 2011, iar în 2013 şi în 2015 a jucat finala acestei competiţii. În sezonul trecut, formaţia norvegiană a ajuns până în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, fiind eliminată de echipa din Muntenegru, Buducnost.

„Întâlnim o echipă cu un palmares impresionant, în componenţa căreia se află foste şi actuale campioane europene, mondiale şi olimpice, jucătoare cu experienţă în cupele europene. Handbalul norvegian a dominat în ultimii 15 ani handbalul mondial, iar acest lucru spune multe despre nivelul acestui sport în Norvegia. Va fi un meci foarte greu, dar pentru Zalău şi Sălaj este o onoare că o echipă din această zonă joacă în grupele unei competiţii europene împotriva unor echipe importante din handbalul european. Pentru handbalul românesc este un rezultat deosebit faptul că două echipe din Liga Naţională joacă în grupele unei competiţii europene. Cred că multe alte municipii din România şi-ar fi dorit o echipă într-o astfel de fază a unei competiţii europene”, ne-a declarat managerul Gheorghe Tadici.

În partida de la Larvik, tehnicianul Gheorghe Tadici nu va putea conta pe interul Claudia Constantinescu. Aceasta acuză dureri la umărul braţului drept, cel de aruncare, la care a suferit o intervenţie chirurgicală anul trecut.

„Numeric, nu stăm prea bine, dar va trebui să gestionăm foarte bine situaţia în perioada următoare, fiindcă va trebui să facem faţă pe două frunturi: în cupele europene şi în Liga Naţională. Începem anul cu trei meciuri „de foc”, pentru că miercuri vom juca împotriva „multinaţionalei” CSM Bucureşti, iar duminica viitoare vom întâlni echipa suedeză H 65 Hoors, care are 12 victorii în acest sezon, din tot atâtea meciuri jucate”, a mai afirmat Tadici.

HC Zalău va pleca sâmbătă dimineaţa spre Larvik, iar duminică dimineaţă are programat un antrenament. Meciul dintre cele două formaţii va avea loc duminică după-amiaza, la ora 18 (ora României) şi va fi oficiat de o brigadă din Italia, formată din Francesco Simone şi Pietro Monitillo. Delegat din partea Federaţiei Europene de Handbal a fost delegat francezul Kristian Johansen.

Celălat meci al grupei este programat sâmbătă după-amiaza, suedezele de la H 65 Hoors urmând să primească vizita echipei din Cehia, DHK Banik Most.

One Thought to “HC Zalău începe, în premieră, aventura în grupele Cupei EHF”

  1. Anonim

    LARVIK LARVIK LARVIK sa intrer in cap colegei lui Morar de la Salajeanul TV care zice Lavric. Proasta mai ii!

Leave a Comment