HC Zalău începe anul de pe podiumul Ligii Naţionale

Federaţia Română de Handbal a programat la finalul acestei săptămâni prima etapă din 2017. HC Zalău va evolua în deplasare, pe terenul formaţiei CSM Bistriţa

HC Zalău ocupă locul trei după primele zece etape din actualul sezon al Ligii Naţionale, iar din turul campionatului au mai rămas de disputat două runde. Jucătoarele pregătite de Gheorghe Tadici vor întâlni în etapa de la finalul acestei săptămâni CSM Bistriţa, în deplasare, adversara zălăuancelor ocupând poziţia a şaptea în clasament înaintea disputei cu HC Zalău.
„Avem un debut de an dificil, la Bistriţa. Se ştie că CSM Bistriţa a investit mult după promovarea în Liga Naţională, a transferat nouă jucătoare în vară, toate handbaliste cu experienţă. O parte dintre ele sunt foste componente ale echipei naţionale. Întâlnim o echipă care joacă cu mult elan pe teren propriu, iar sala este plină la fiecare meci”, a declarat Gheorghe Tadici.
Partida dintre CSM Bistriţa şi HC Zalău este programată duminică, la ora 12:30.
„Conducerea clubului din Bistriţa a justificat faptul că la ora 12 iese lumea de la biserică, iar între spectatorii care vin la handbal sunt mulţi care merg duminica şi la biserică. A fost o dorinţă şi a sponsorilor, fiindcă echipa din Bistriţa beneficiază de susţinere financiară mare şi din mediul privat. Ne aşteptăm la un joc dificil, dar sper să avem o evoluţie bună, la fel cum a fost cea cu Universitatea Craiova în turneul de la Cluj”, a mai afirmat Tadici.
Tiberiu Marc, preşedintele onorific al HC Zalău şi preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj speră la şase puncte în ultimele două etape din tur.
La formaţia din Bistriţa evoluează patru foste componente ale clubului zălăuan. Interul Daniela Crap este jucătoarea cu cea mai mare experienţă în Liga Naţională dintre cele patru, celelalte trei fiind portarul Lia Cristina Sântămărean şi jucătoarele de câmp Simina Vezenţan şi Andrada Maior Paşca.
Antrenorul bistriţencelor, Horaţiu Paşca, este de părere că locul trei pe care îl ocupă zălăuancele după primele zece etape nu este unul întâmplător, formaţia antrenată de Gheorghe Tadici fiind una valoroasă. În opinia acestuia, o victorie duminică în faţa Zalăului va fi extrem de greu de obţinut.
Partida de la Bistriţa va fi oficiată de cuplul din Moreni alăctuit din Robert Harabagiu şi Silviu Stănescu.
Programul primei etape din 2017: ASC Corona Braşov – Universitatea Cluj, HCM Râmnicu Vâlcea – HC Dunărea Brăila, CSM Unirea Slobozia – CSU Danubius Galaţi, CSM Bistriţa – HC Zalău, CSM Cetate Devatrans – SCM Craiova şi Măgura Cisnădie – CSM Roman.
Clasament:
1. CSM Bucureşti 10 9 0 1 305 – 203 27p
2. HC Dunărea Brăila 10 8 1 1 263 – 245 25p
3. HC Zalău 10 6 1 3 246 – 235 19p
4. SCM Craiova 10 5 2 3 260 – 246 17p
5. Corona Braşov 10 5 1 4 255 – 248 16p
6. CSM Roman 10 4 3 3 255 – 299 15p
7. CSM Bistriţa 10 5 0 5 278 – 277 15p
8. HCM Râmnicu Vâlcea 10 4 1 5 243 – 254 13p
9. Măgura Cisnădie 10 4 1 5 237 – 262 13p
10. Universitatea Cluj 10 3 2 5 253 – 245 11p
11. Danubius Galaţi 11 4 0 7 222 – 250 11p*
12. CSM Unirea Slobozia 9 1 2 6 227 – 252 5p
13. CSM Cetate Devatrans 10 0 0 10 216 – 314 0p

One Thought to “HC Zalău începe anul de pe podiumul Ligii Naţionale”

  1. POP

    VICTORIE !!!! Nici o alta varianta nu e valabila ! Jucati cu ambitie si mult curaj! Sunteti mai valoroase decat batranele alea de la Bistrita. Au expierenta dar nu si putere !Succes !

Leave a Comment