HC Zalău, în sferturile de finală ale Cupei EHF

Marius Morar 10 februarie 2013 0
HC Zalău, în sferturile de finală ale Cupei EHF

După două victorii categorice împotriva formaţiei portugheze, Juve Lis, HC Zalău a obţinut duminică calificarea în sferturile de finală ale Cupei EHF

Handbalistele pregătite de Gheorghe Tadici au obţinut, la pas, calificarea în sferturile de finală ale Cupei EHF, după ce au dispus sâmbătă şi duminică, în ambele partide, de formaţia portugheză, Juve Lis, în optimile de finală ale competiţiei.
În primul meci, HC Zalău s-a impus la o diferenţă de 11 goluri, după ce la pauză avea un avans de nouă goluri.
La finalul primelor zece minute, HC Zalău conducea cu două goluri (4 – 2), după care, Ana-Maria Şomoi şi compania au început să ia un avans tot mai mare, ajungând să conducă la finalul primei părţi cu 15 – 6.
Zalăul a ratat câteva ocazii bune de a marca în prima parte, iar în a doua, numărul acestora a crescut. Diferenţa din repriza secundă a fost de doar două goluri în favoarea echipei noastre, care s-a impus la final cu 25 – 14.
“Cu toate că diferenţa a fost mare, mă declar nemulţumit de joc şi de atitudinea unor jucătoare, care nu pot să gândească profesionist. Chiar dacă adversarul nu ne-a creat mari probleme, ele trebuiau să-şi respecte statutul de jucătoare profesioniste. Sper ca mâine să înţeleagă discuţia de după joc şi să facă un meci mai bun. Îmi pare rău pentru specatorii prezenţi la sală, pentru că eu le-am spus să joace mai combinativ, iar ele au jucat cât mai individual. Nu se pune problema de calificare. Este clar că trebuie să ne gândim la tragerea la sorţi de marţi. Alin Czeczi nu e refăcută sută la sută, dar este ambiţioasă şi a vrut neapărat să joace”, a declarat, la finalul partidei de sâmbătă seara, managerul Gheorghe Tadici.
În partida de duminică, echipa zălăuană conducea cu trei goluri după primele zece minute, dar oaspetele au reuşit să restabilească egalitatea la patru, moment în care, toată banca oaspeţilor a sărit în picioare de bucurie. Timp de şapte minute, portughezele nu au mai marcat niciun gol, Zalăul conducând cu 10 – 4, în minutul 21. Diferenţa a crescut până la finalul primului mitan, 14 – 5, iar în partea secundă, echipa managerului Gheorghe Tadici a continuat să facă spectacol, diferenţa de la final fiind de 21 de goluri.
La finalul celei de-a doua partide, tehnicianul zălăuan părea mai mulţumit de jocul echipei sale. “A fost un joc ceva mai bun decât în prima partidă. S-au angajat mai mult atât în faza de apărare, cât şi în cea de atac. Nici nu ne gândeam că ne vor putea pune probleme în privinţa calificării. De acum aşteptăm tragerea de marţi. Sper să evităm o deplasare în Rusia, ceea ce ar fi foarte incomod pentru noi. Oricum, jocurile vor fi dificile, indiferent de adversar, pentru că toate echipele ajunse în această fază sunt valoroase. Ne-am dori un adversar pe care să-l putem elimina, pentru a accede în fazele semifinale”.
Tragerea la sorţi pentru sferturile de finală ale Cupei EHF este programată marţi, la Viena.
Meciul 1: HC Zalău – Juve Lis 25 – 14 (15 – 6)
HC Zalău: Adina Mureşan, Delia Roman, Mihaela Mureşan – Roxana Rob, Carmina Bădiţă (5), Florina Ciobanu (1), Andrada Pop (1), Florina Ţurcaş (2), Andrada Trif, Alina Czeczi (1), Crina Pintea (3), Roxana Varga (8), Gabriella Szucs (1), Valeria Beşe, Loredana Pera (1), Ana Maria Şomoi (2). Manager: Gheorghe Tadici
Juve Lis: Tatiana Gois, Sofia Joao – Telma Amando (6), Patricia Mehdez (3), Beatriz Cordeiro, Sara Goncalves, Rita Chaves (1), Maria Fatima Suare, Andreea Cardoso (1), Mariana Saho, Francisca Marques, Mariana Moreira, Andreia Isidro (1), Ana Gahte (2).
Meciul 2: Juve Lis – HC Zalău 8 – 29 (5 – 14)
Juve Lis: Tatiana Gois, Sofia Joao – Telma Amando, Patricia Mehdez (2), Beatriz Cordeiro, Rita Chaves (1), Maria Fatima Suare, Andreea Cardoso, Mariana Saho, Francisca Marques (1), Mariana Moreira, Andreia Isidro (2), Ana Gahte (2).
HC Zalău: Mihaela Mureşan, Adina Mureşan – Roxana Rob (1), Carmina Bădiţă (1), Florina Ciobanu (1), Andrada Pop (1), Florina Ţurcaş (3), Andrada Trif (2), Alina Czeczi (2), Crina Pintea (9), Roxana Varga (7), Gabriella Szucs (1), Valeria Beşe, Loredana Pera, Ana Maria Şomoi (1). Manager: Gheorghe Tadici

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »