HC Zalău debutează în faţa vicecampioanei României

Marius Morar 17 ianuarie 2013 0
HC Zalău debutează în faţa vicecampioanei României

Vineri, ora 18, Sala Sporturilor din Zalău

HC Zalău – “U” Jolidon Cluj

Debut dificil pentru HC Zalău în noul an, echipa manageriată de Gheorghe Tadici urmând să întâlnească, vineri seara, pe teren propriu, vicecampioana ultimelor trei ediţii din Liga Naţională, Universitatea Jolidon Cluj. Coniderat derby-ul Ardealului, disputa dintre zălăuance şi clujence poate fi numită, în acest sezon şi duelul de pe podium, având în vedere că, în sezonul trecut, HC Zalău a fost medaliată cu bronz, iar Clujul, cu argint. “În acest moment suntem pe locul şase, însă victorie ne-ar putea duce chiar până pe locul trei. Este un joc dificil, cu o echipă foarte omogenă, care are în componenţă foste şi actuale componente ale echipei naţionale. În primul rând, ne dorim ca fetele să fie într-o dispoziţie foarte bună de joc şi să aibă o evoluţie bună. Întâlnim vicecampioana ultimilor trei ani, care a acumulat experienţă şi în Liga Campionilor”, ne-a declarat Gheorghe Tadici.
Conducerea clubului Universitatea a anunţat că echipa va fi susţinută şi de un grup de aproximativ 80 de suporteri, dar şi galeria echipei zălăuane a pregătit o coregrafie specială. “Sperăm să fie un adevărat spectacol sportiv atât pe teren, cât şi în tribune. Am pregătit o coregrafie specială pentru acest meci şi sper ca toţi zălăuanii prezenţi la meci să susţină echipa alături de noi”, a declarat unul dintre liderii galeriei zălăuane.
Clubul zălăuan doreşte să continue tradiţia ultimilor patru ani, în care a câştigat toate duelurile de pe teren propriu, în faţa clujencelor: 31 – 26 în 2009, 27 – 24 în 2010, 25 – 23 în 2011 şi 23 – 20 în 2012.
Preţul unui bilet va fi 5 lei, biletele urmând să se pună în vânzare la casieria Sălii Sporturilor, cu trei ore înaintea începerii partidei.
Programul complet a penultimei etape a turului: HC Zalău – Universitatea Jolidon Cluj, ASC Corona Braşov – CSM Bucureşti, CSM Ploieşti – HCM Roman, HC Danubius Galaţi – HCM Baia Mare. S-a disputat în devans: Oltchim Râmnicu Vâlcea – HC Dunărea Brăila 30 – 22.
Clasament:
1. Oltchim Rm. Vâlcea 9 9 0 0 301 – 211 18p
2. HCM Baia Mare 8 6 0 2 232 – 209 12p
3. “U” Jolidon Cluj 9 5 1 3 254 – 249 11p
4. ASC Corona Braşov 8 5 0 3 228 – 212 10p
5. HC Dunărea Brăila 9 5 0 4 229 – 233 10p
6. HC Zalău 8 4 1 3 198 – 180 9p
7. HCM Roman 8 3 1 4 184 – 198 7p
8. CSM Bucureşti 8 3 0 5 214 – 214 6p
9. SCM Craiova 9 1 2 6 194 – 235 4p
10. HC Danubius Galaţi 8 1 1 6 177 – 222 3p
11. CSM Ploieşti 8 0 2 6 178 – 226 2p

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »