HC Zalău va juca a opta semifinală de cupă europeană

Magazin Salajean 12 martie 2012 0

HC Zalău va juca a opta semifinală de cupă europeanăDupă 24 – 27 in Franţa şi 29 – 29 ieri, la Zalău, echipa pregătită de Gheorghe Tadici a acces in semifinalele Cupei EHF, acolo unde, pană ieri la ora inchiderii ediţiei, se mai cunoşteau două echipe calificate, Lada Togljatti (Rusia) şi Mar Alicante (Spania), cea de-a patra semifinalistă fiind una dintre KIF Vejen (Danemarca) şi Bayer 04 Leverkusen (Germania).

HC Zalău a inceput cu destul trac partida de ieri, din Sala Avram Iancu, oaspetele conducand la două, chiar şi la trei goluri. Ciuciulete şi compania şi-au revenit insă pe finalul primei părţi, conducand cu 12 – 10 in minutul 29 şi cu 12 – 11 la pauză. In partea secundă, Zalăul a fost şi mai prezentă in joc, desprinzandu-se la şase goluri (27 – 21) in minutul 55. Pe final, managerul Gheorghe Tadici le-a dat posibilitatea să evolueze şi jucătoarelor mai tinere, care, din păcate, nu s-au ridicat la pretenţiile antrenorului zălăuan, iar Nimes-ul a reuşit să obţină o remiză, una care nu schimbă insă datele calificării.

Manuela Ilie, antrenoarea echipei HBC Nimes, a precizat că a venit la Zalău cu gandul de a obţine calificarea, dar a fost greu să intoarcă rezultatul din Franţa. Calificarea s-a pierdut in ambele meciuri, nu doar in cel din Franţa. Noi am venit la Zalău cu speranţa că ne putem califica, dar am avut o primă repriză la Nimes care ne-a adus prejudicii. Şapte goluri la pauză este foarte mult in handbal ca să poţi să revii in faţa unei echipe care are o apărare foarte bună. Am condus la Zalău in unele momente, dar un meci se joacă 60 de minute şi cele 60 de minute nu am putut să evoluăm aşa cum ne-am dorit. Ne-am confruntat cu multe accidentări in ultima perioadă, iar acest lucru ne-a afectat şi in cele două meciuri cu Zalăul. Am avut foarte puţine fete la antrenament in această săptămană. Important pentru noi a fost să mergem neinvinse de la Zalău, de aceea am şi cerut acel time-out pe final. In campionatul Franţei, Zalăul s-ar clasa pe locul cinci. Apărarea este foarte bună, insă nu ştiu dacă le-ar permite fetelor să joace atat de dur, pentru că arbitrajul din Franţa diferă foarte mult faţă de cel din Romania.

De cealaltă parte, managerul Gheorghe Tadici a precizat că rezultatul de la final nu reflectă realitatea dintre valoarea celor două echipe, fiindcă a rulat intreg lotul pe care l-a avut la dispoziţie, dandu-le posibilitatea să evolueze şi jucătoarelor tinere. Remiza de la Zalău nu este concludentă, pentru că in minutul 50, la şase goluri diferenţă, am făcut multe schimbări. Am introdus chiar şi jucătoare năcute in 1992, dar, din păcate, nu au fost conectate la joc aşa cum ar fi trebuit. Au dăramat ce au construit celelalte, dar nu avem ce face, fiindcă aşa se construiesc jucătoarele, dandu-le posibilitatea să evolueze şi in meciuri oficiale puternice. Este bine insă dacă peste un an sau doi vor putea să se ridice la nivelul celorlalte jucătoare, care au şi obţinut această calificare. Golul lor egalizator a fost inscris dintr-o aruncare de la şapte metri dar acest lucru contează mai puţin. Important este că jucăm o finală de cupă europeană. Sper să reuşim să ne recuperăm pentru că urmează miercuri un meci dificil, la Roman.

HC Zalău: Nichita, Cheţa, Mureşan – Rob (4), Bădiţă, Ciobanu, Cristoaica (1), Trif (6), Ailincăi (1), Varga, Szucs (3), Ciuciulete (8), Beşe (2), Molfea (4), Şomoi. Manager: Gheorghe Tadici.

HBC Nimes: Pierson, Chattellet – Champion, Belleux (1), Carrat (1), Herbrecht (1), Ayglon (3), Dancette (4), Bosc (9), Asperoes, Clavel (1), Krhlinkar (5), Bralo, Jericek (4). Antrenoare: Manuela Ilie.

Acţionarii echipei HC Zalău: Consiliul Judeţean Sălaj, Primăria şi Consiliul Local Zalău, Inserco. Colaboratori: Vidalis Holding, Ady Com, Centogroup, Brilliant Plaza, Hanul Drumeţilor, Total AS, Salvosan Ciobanca, Accent, SC SCT Invest SRL, Magazin Sălăjean.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »