HC Zalău a renunţat la cantonamentul de la mare

Magazin Salajean 12 iulie 2011 0

HC Zalău a renunţat la cantonamentul de la mare

Deşi avea în program un stagiu de pregătire la mare, urmat de un alt cantonament la munte, echipa condusă de Gheorghe Tadici şi Valeria Beşe va efectua în cele din urmă un singur stagiu de pregătire, la munte. Dacă am fi mers la mare pierdeam o zi numai pe drum, plus că la finalul cantonamentului trebuia să le dau liber două zile, fiindcă era prea obositor să intre direct în cantonament la munte. Aşa vom merge doar la Fundata şi vom face un cantonament de zece zile, a explicat managerul Gheorghe Tadici.

Gruparea de la poalele Meseşului a susţinut vineri şi sâmbătă două jocuri de verificare, primele din această vară, împotriva lotului naţional de tineret, prezent în această perioadă într-un stagiu de pregătire la Zalău. Ambele dueluri au fost câştigate de HC Zalău, scorul fiind 28 – 25 în partida de vineri şi 34 – 31 în meciul de sâmbătă. Primul joc a durat două reprize a câte 30 de minute, iar al doilea trei reprize a câte 25 de minute.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »