HC Zalău, învinsă în derby-ul orgoliilor

Magazin Salajean 21 martie 2011 0

HC Zalău, învinsă în derby-ul orgoliilor

HCM Baia Mare: Vulturar, Cetăţeanu – Pârvuţ (7), Pomohaci (1), Buceschi (5), Dobromir, Rudics (1), Balint, Ravasz (4), Tătar (5), Tomescu. Antrenori: Ioan Băban (principal), Lucian Ghiulai (secund).

HC Zalău: Nichita, Cheţa – Holhoş, Ţurcaş, Czeczi (4), Trif (1), Ailincăi, Băbeanu (8), Ciuciulete (4), Molfea (3), Cristoaica. Manager: Gheorghe Tadici. Antrenor: Sorin Rădulescu.

Chiar dacă spera să obţină un rezultat favorabil la Baia Mare, HC Zalău a pierdut la o diferenţă de două goluri (23 – 21) meciul susţinut sâmbătă dimineaţa, în deplasare, în faţa echipei HCM din localitate. Cauzele principale ale acestui eşec le reprezintă atât greşelile copilăreşti făcute de handbalistele noastre în momentele cheie ale jocului, cât şi prestaţia celor doi arbitri, Stark şi Ştefan, care, aşa cum spunea şi antrenorul Sorin Rădulescu, îşi fac de cap în campionatul intern. Problema este cu atât mai mare cu cât aceştia au făcut-o chiar sub privirile bucureşteanului Valter Dăncescu, care este preşedintele Comisiei Centrale de Arbitri.

Cea care a început mai bine jocul a fost HC Zalău, conducând cu 2 – 3 şi 3 – 4. Gazdele egalează şi trec pentru prima dată în avantaj în minutul 9, 5 – 4, moment în care Tadici protestează, cerând paşi şi primeşte o eliminare de două minute. Dana Băbeanu restabileşte egalitatea, transformând o aruncare de la şapte metri, după care continuă să se meargă cap la cap până în minutul 19, când Baia Mare avea 10 – 9. Din păcate, la acest scor, Băbeanu a ratat o aruncare de la şapte metri, iar Czeczi a ratat din situaţie de unu la unu. Băimărencele s-au desprins apoi la trei goluri (12 – 9), iar cu două minute înainte de finalul primei părţi au condus cu 15 – 11. Până la pauză zălăuancele au mai redus din handicap, scorul final al primei părţi fiind 15 – 13.

Tot Zalăul este cea care începe mai bine şi repriza secundă, restabilind egalitatea la 16, apoi preluând conducerea. În minutul 39, echipa condusă de Tadici şi Rădulescu conducea cu 16 – 18, însă două minute mai târziu băimărencele se aflau din nou în avantaj (19 – 18). S-a făcut apoi 20 – 18, scor la care Georgiana Ciuciulete a fost faultată clar în semicerc, însă arbitrii au decis forţare în atac, spre disperarea lui Tadici care a văzut cartonaşul roşu pentru proteste. În minutul 53 şi băimăreanca Lavinia Dobromir vede cartonaşul roşu, la scorul de 21 – 18, însă zălăuancele tot nu reuşesc să mai egaleze până la final, iar partida se încheie cu 23 – 21, după ce Alina Czeczi ratează în ultimele secunde din situaţie de unu la unu.

La conferinţa de presă de la finalul jocului au fost prezenţi doar secunzii, Ghiulai şi Rădulescu.

Sorin Rădulescu a afirmat că HC Zalău nu a jucat aşa cum şi-ar fi dorit conducerea tehnică, însă nu a ezitat să acuze şi modul în care au arbitrat Stark şi Ştefan. Am jucat mai slab decât ne aşteptam. Extremele noastre au fost zero în meciul de azi, iar celelalte şi-au făcut parţial datoria. Nici portarii nu au avut o evoluţie bună, mai ales în prima repriză. Felicit echipa gazdă pentru victorie, însă cu o asemenea manieră de arbitraj este uşor să câştigi. Cel puţin opt goluri am primit din paşi. Lăsând însă la o parte acest arbitraj care îşi face de cap în România, a fost un joc bun, presărat cu multe evenimente.

De cealaltă parte, secundul băimărencelor, Lucian Ghiulai a declarat: Am jucat un handbal de calitate. Jucătoarele s-au achitat de sarcini. Fetele şi-au dorit foarte mult victoria şi s-au bătut pentru fiecare minge, iar pentru acest lucru trebuie felicitate.

În etapa următoare, HC Zalău va evolua pe teren propriu, urmând să întâl-nească sâmbătă, de la ora 11, SCM Craiova.

Acţionarii echipei HC Zalău: Consiliul Judeţean Sălaj, Primaria şi Consiliul Local Zalău, Inserco. Colaboratori: Riposta&Ritorsa Şimleu Silvaniei, Măgura Şimleu Silvaniei, Grupul Simex Şimleu Silvaniei, Inserco, Ady Com, Comigex, Vidalis Holding, Centogroup, BrilliantPlaza, Group Metal Trading SRL Zalău, Hanul Drumeţilor, Ceramica, Magazin Sălăjean, Sportul Sălăjean, Total AS, Salvosan Ciobanca.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »