Handbalistele (junioare III), la turneul final de la Valcea

Magazin Salajean 17 mai 2007 0

Handbalistele (junioare III), la turneul final de la Valcea

Calificate in ultimul act al Campionatului National de handbal (junioare III), handbalistele antrenate de Nicolae Medrea vor participa incepand de maine la turneul final, care va avea loc la Valcea. In aceasta faza s-au calificat 12 echipe, care vor fi impartite in doua grupe, A si B. Din cele patru serii alcatuite in turneele semifinale, in ultima faza s-au calificat primele trei echipe din fiecare serie, printre acestea aflandu-se si echipa de la Clubul Sportiv Scolar Zalau. Formatiile calificate in ultima faza sunt: Grupa A – LPS Iasi, CSS Caracal, Unirea Sannicolau Mare, CSS 2 Bucuresti, CSS Odorhei si Extrem Baia Mare; Grupa B – CSS Viitorul Cluj, CSS Dinamo Brasov, LPS Buzau, CSS Slatina, CSS Zalau si LPS Roman. Sedinta tehnica va avea loc maine, de la ora 20.00, in Sala Sporturilor Traian, din Ramnicu Valcea. Toate meciurile echipei CSS Zalau vor avea loc in sala de sport a Liceului Energetic din Ramnicu Valcea. La finalul meciurilor din grupe, echipele clasate pe locurile 3, 4, 5 si 6 din fiecare grupa vor juca pentru locurile de clasament, iar primele doua clasate din cele doua grupe vor juca semifinalele si finalele.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »