Handbalistă de la HC Zalău, medaliată cu argint la Campionatul Naţional Universitar

La scurt timp după ce a cucerit bronzul în Liga Naţională cu HC Zalău, Dana Abed Kader, jucătoarea transferată în aceasă iarnă de la CSM Cetate Devatrans, a mai obţinut o medalie, deaceastă dată de argint.
Dana Abed Kader a participat cu Universitatea din Piteşti la Campionatul Naţional Universitar, competiţie la care au mai evoluat Universitatea „Ovidius” din Constanţa, Universitatea de Vest Timişoara, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa, Universitatea „Transilvania” din Braşov, Academia de Studii Economice Bucureşti şi Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti.
Echipa Universităţii din Piteşti, din componenţa căreia a făcut parte şi Dana Abed Kader, a câştigat seria din care a făcut parte, iar în finala competiţiei s-a duelat cu Universitatea „Ovidius” din Constanţa. Scorul final dintre cele două formaţii a fost 29 – 28 pentru echipa din Constanţa, iar echipa Danei Abed Kader a obţinut argintul în urma acestui rezultat.
Au fost acordate şi premii individuale la finalul turneului, Dana Abed Kader devenind cea mai bună marcatoare la Campionatul Naţional Universitar, cu 30 de goluri marcate. Cel mai bun portar al turneului a fost desemnată Isabela Roşca, tot de la Universitatea din Piteşti, în timp ce Loredana Vârtic, de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, a devenit cea mai tehnică jucătoare.

Leave a Comment